Clubul Colectiv va fi incendiat controlat, în cadrul unui experiment judiciar ce va constitui segmentul cel mai important al expertizei făcute de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani în acest dosar.
Surse judiciare au declarat că acest experiment judiciar, constând în incendierea controlată a clubului, reprezintă faza finală a expertizei INSEMEX în dosarul de ucidere şi vătămare corporală din culpă deschis de Parchetul instanţei supreme după incendiul din Colectiv.
La experiment vor fi prezenţi experţi INSEMEX Petroşani, procurori, poliţişti şi pompieri.
Urmare a experimentului, anchetatorii vor şti dacă artificiile au cauzat aprinderea bureţilor de antifonare din club şi incendiul care a urmat.
Localul va fi parţial amenajat ca la momentul producerii incendiului, respectiv vor fi folosite acelaşi tip de artificii, acelaşi tip de burete şi va fi amplasat mobilier într-un mod cât mai asemănător, pe baza imaginilor şi videoclipurilor recuperate de anchetatori.