2.1 C
Timișoara
luni 13 ianuarie 2025

Un nou duș rece pentru sistemul de învățământ din Timiș. Un singur 10 pe linie s-a înregistrat în județ la examenul de bacalaureat

În două licee din Timișoara au promovat Bacalaureatul toți absolvenții de liceu.

Peste 3.000 de candidați din Timiș au promovat examenul de Bacalaureat.

Un singur absolvent de liceu din promoția actuală a obținut media 10, iar alți 764 de elevi au avut medii peste 9. Alți aproape o mie de absolvenți au obținut medii între 8 și 9.

Rata de promovare a examenului de Bacalaureat în județul Timiș este de 72%.

Cifra poate crește, însă, după contestații, spune inspectorul școlar general adjunct, Simona Bejan, președintele comisiei județene de Bacalaureat.

“3.095 de candidați au obținut o notă de trecere, notă minimă pentru Bacalaureat, nota 6. Din promoția curentă, promovarea este de 78,10% totalizând 2,917 elevi. Avem o notă de 10, un singur 10 la toate probele susținute în cadrul examenului. Să sperăm că după contestații vor fi mai mult de 10”, spune Simona Bejan.

Două licee din Timișoara au reușit să obțină o rată de promovare de 100%, respectiv Liceul ”Grigore Moisil” și Colegiul ”Ana Aslan”.

Contestațiile se depun până la ora 18.00 iar rezultatele finale vor fi afișate în 12 iulie.

Sursa: https://www.radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :