1.1 C
Timișoara
miercuri 22 ianuarie 2025

Un nou compartiment, la Spitalul Judeţean Timişoara. Cum vor fi ajutaţi micuţii bolnavi din vestul ţării

Spitalul Judeţean Timişoara va avea un nou compartiment, din anul 2016, în care vor fi trataţi micuţii din vestul ţării în stare critică.

Marius Craina, managerul unităţii – Spitalul Judeţean Timişoara, a anunţat că reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş au alocat fondurile necesare modernizării spaţiului în care va fi deschis Compartimentul de Anestezie şi Terapie Intensivă Pediatrică. Acesta era funcţional doar pe hârtie.

„Avem un compartiment de terapie intensivă pediatrică care, din păcate, nu a fost funcţional. Am stablit ca şi prioritate acordarea funcţionalităţii acestui compartiment, a trebuit să ne ocupăm de acreditarea spaţiului din punct de vedere tehnologic ca să corespundă unei unităţi de terapie intensivă. Acest lucru a fost realizat cu fonduri de la CJ Timiş”, a explicat Marius Craina.

Potrivit managerului de la Spitalul Judeţean Timişoara, la sfârşitul anului 2015, compartimentul a fost dotat şi cu aparatura medicală necesară, care a fost cumpărată cu bani de la Ministerul Sănătăţii.

Pentru ca acest compartiment să poată fi funcţional, mai este nevoie să se facă un singur lucru, şi anume angajarea de personal. „Momentan suntem în aşteptare cu lista de personal care trebuie alocată de către Ministerul Sănătăţii. Am cerut posturi noi de medici, de asistente, de infirmiere şi de îngrijitoare curăţenie. Dacă Ministerul Sănătăţii va aproba lista şi vom putea scoate posturile la concurs, compartimentul va fi funcţional din luna februarie 2016”, a conchis Marius Craina.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Elevele unui liceu de prestigiu, hărțuite online mai bine de un an! Agresorul nu se mai duce la școală

Un scandal a avut loc recent la Colegiul Național Moise Nicoară din Arad. Un tânăr de 17 ani a folosit un soft AI pentru...

Nou laborator de robotică la Facultatea de Matematică și Informatică

La UVT a fost inaugurat noul Laborator de Robotică din cadrul Facultății de Matematică și Informatică, un spațiu educațional care oferă noi oportunități de...

Citește și :