Un neo-zeelandez și un argentinian pe banca campioanei

66

Campioana României la rugby și-a confirmat banca tehnică pentru sezonul viitor. Neo-zeelandezul Sosene Anesi și argentinianul Ulises Gamboa vor continua munca pentru SCM Timișoara Saracens.

Participarea în grupele Challenge Cup pentru a doua oară a cântărit decisiv în menținerea componenței staff-ului tehnic al campioanei. Sezonul 2018/2019 nu va aduce nicio schimbare la nivel de antrenori pentru Saracens, care va continua cu aceeași pereche: antrenor principal Sosene Anesi și secund Ulises Gamboa.

„Știm că în sezonul acesta ne va fi greu în grupa pe care o avem, dar nu avem nimic de pierdut. Vor fi cerințe mari și provocări pe măsură pentru toți cei implicați pentru a ne asigura că în toamnă vom fi bine pregătiți. În același timp, suntem foarte bucuroși că vom avea ocazia să jucăm la un nivel atât de înalt. Ca antrenor trebuie să ai în vedere imaginea de ansamblu a echipei, așa că am încredere în băieții mei și sunt convins că ne putem îmbunătăți performanța și putem provoca aceste echipe cu o mai mare experiență. Sunt extrem de motivat să începem pregătirile și sunt sigur că și jucătorii gândesc la fel, iar în același timp, știu că putem învăța din experiențele anterioare”, a declarat neo-zeelandezul Sosene Anesi.

Noutatea pe care se vor baza antrenorii campioanei vine de colegele din Superligă; Saracens va primi jucători de rivale pentru a aborda cât mai bine jocurile din cupele europene. Cerința timișorenilor a primit deja aprobarea federației de specialitate, urmând un model folosit deja de echipele din Rusia. Acești jucători vor avea drept de joc doar în cupele europene pentru Timișoara, în meciurile interne vor evolua pentru cluburile de care aparțin.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.