Polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au identificat un minor de 16 ani, bănuit că ar fi sustras dintr-o locuință, situată pe raza comunei Balinț, o sumă de bani și o armă cu aer comprimat. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal.
Polițiștii Secției 5 Rurale Belinț – Post de Poliție Balinț au fost sesizați de către un bărbat, de 71 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras din locuință bani și o armă.
La data de 11 aprilie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat un minor în vârstă de 16 ani, bănuit de comiterea furtului.
În fapt, la data de 02 aprilie a.c., minorul ar fi pătruns în imobilul situat pe raza localității Balinț, iar din interior ar fi sustras 1500 de lei și o armă cu aer comprimat.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
De la cel în cauză, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor arma mai sus menționată.
Totodată, pe numele bărbatului de 71 de ani a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, întrucât acesta nu este deținător legal de arme din categoria celor supuse autorizării.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.