Un medic de la Institutul de Boli Cardiovasculare, confirmat pozitiv la testul pentru COVID-19

    599

    Un medic de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara a fost confirmat, astăzi, pozitiv la testul pentru coronavirus. Femeia, în vârstă de 32 ani, a intrat în contact, în ultimele zile cu majoritatea cadrelor medicale din spitalul de cardiologie, care asigură intervențiile pentru pacienții din vestul țării.

    „Este vorba de o doctoriță în vârstă de 32 de ani, care este acasă de o săptămână. Noi am reușit să convingem DSP să îi facă analizele și s-a dovedit că este pozitivă. Noi nu avem cazuri de pacienți cu Covid-19. Cel mai probabil a luat de pe stradă, din comunitate. Nu știu să vă spun dacă sunt și alte cadre medicale infectate, este posibil orice, facem anchetă epidemiologică. În momentul în care nu s-a simțit bine, doamna doctor nu a mai venit la serviciu. Am cerut testare, după câteva zile am obținut testarea și am constatat că este pozitiv. Lucrează în cadrul Secției de Cardiologie”, a declarat Luca Constantin, managerul Spitalului de Boli Cardiovasculare.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.