Un mare producător auto european concediază mii de angajaţi

188

Un mare producător auto a anunţat că va renunţa la 5.000 de angajaţi de la fabricile sale din Germania până la finalul anului 2023, ca parte a programului de reducere a costurilor, necesară finanţării producţiei de maşini electrice.

Volkswagen AG va renunţa la 5.000 de angajaţi de la fabricile sale din Germania până la finalul lui 2023, ca parte a programului de reducere a costurilor, pentru finanţarea tranziţiei la vehiculele electrice, a anunţat duminică grupul german, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Al doilea producător auto global se aşteaptă ca până la 900 de angajaţi să opteze pentru schema de pensionare anticipată, în timp ce aproximativ 2.000 – 4.000 de angajaţi vor părăsi compania în urma opririi graduale a activităţilor lor.
Surse din companie au declarat pentru Reuters că va fi redus numărul locurilor de muncă la şase fabrici din Germania ale principalului brand, VW, care are în prezent aproximativ 120.000 de angajaţi. În 2019, VW anunţase concedierea a 7.000 de angajaţi.
Publicaţia Handelsblatt, care anunţase anterior planul, a informat că grupul german va tăia până la 5.000 de locuri de muncă. Reprezentanţii Volkswagen nu au dorit să comenteze în privinţa costurilor, care vor depinde de numărul celor care acceptă ofertele de pensionare parţială sau anticipată. Sursele au estimat costurile la aproximativ 500 de milioane de euro.
În schimb, grupul german va majora bugetul pentru pregătirea angajaţilor cu 40 milioane de euro, la 200 milioane de euro.
Până în 2030, Volkswagen vrea să producă aproximativ 26 de milioane de maşini integral electrice şi aproximativ şapte de milioane de vehicule hibride. Grupul Volkswagen a anunţat recent că şi-a majorat investiţiile planificate în tehnologiile digitale şi vehiculele electrice până la 78 de miliarde de euro în următorii cinci ani, dintre care aproximativ 35 de miliarde euro vor fi investite în mobilitate electrică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.