Pe plaiurile noastre bănățene se face adesea caz de interculturalitate, multietnicitate, plurilingvism. Cuvinte care acoperă frumos ideea de conviețuire între diverse etnii. Ideea de patrie în mărime mică pentru zeci de naționalități. Dar ceea ce sună bine nu e neapărat acoperit de realitate.

Etniiile care trăiesc aici împreună sigur că nu se atacă fățiș. Sigur că se tolerează. Dar de aici până la a ne respecta cu adevărat valorile e cale lungă. Putem vorbi mai degrabă despre de culturi paralele, care coexistă, dar care rareori se înterpătrund.

Câtă lume știe ce a făcut pentru comunitatea sa câte un personaj, dacă el nu este din neamul său? E binecunoscută reacția unui suspus ce ridica în slăvi vitejiile unui mare om de la el din zonă, ca fiind cel mai grozav și mai viteaz dintre eroii neamului. Însă, când a aflat că acel personaj este de altă etnie decât a lui, a schimbat macazul. Și-a cerut scuze și a cotit-o ca la Ploiești. Nu îi vom pomeni numele, din respect pentru concetățenii săi.

Și cât de repede se uită un om, fie el savant, artist sau filantrop, mai ales dacă poartă un nume care nu rezonează cu al majorității!

Este și cazul eroului din povestea noastră de-acum. Lumea academică mondială, dar mai cu seamă comunitățile științifice americane și franceze au luat de mult la cunoștință de numele unui savant care a deschis noi căi de cercetare, care a creat o școală de gândire. Este vorba de Georges Devereux, etnolog, antropolog, lingvist, scriitor și psihoterapeut. Într-un cuvânt: erudit. Dar acest nume stârnește controverse și azi în cercurile academice mondiale. Și cine mai știe oare că acest savant a pornit în lume de aici, din Banat?! Era lugojean de loc, de acolo de unde au răsărit oameni de seamă, care au avut ceva de spus lumii. Ei bine, tocmai la Lugoj nu mai știe nimeni nimic de acest Georges Devereux. Mai mult, nimeni, aici, nu pare interesat de fostul lor concetățean. Prea sună ciudat numele său!… Iar acest Devereux a fost un minoritar în toate sensurile posibile ale cuvântului.

Pe cărările întortocheate ale destinului său, Devereux a ajuns să fie recunoscut drept cel mai de vază savant al triburilor Mohave, ce sălășuiesc în deșerturile dintre Colorado și California. Băștinașii acelor locuri se mândresc cu fiul lor adoptiv, care a dus departe faima nativilor americani rezidenți ai rezervațiilor în care au fost obligați să se retragă de pe plaiurile lor. La Lugoj, cum spuneam, nimeni nu se mândrește cu el, ba mai mult, nimeni nu pare curios să afle cine a fost acest personaj fabulos. Dacă ar fi trăit cu trei sute de ani în urmă, se putea spune că e o legendă. Dar încă mai sunt oameni în viață care l-au cunoscut, au vorbit, au colaborat cu el și pot depune mărturie în legătură cu mintea absolut sclipitoare a acestui am.

Georges Devereux vede lumina zilei la 13 septembrie 1908, în familia avocatului Eugen (Jenő) Dobó din Lugoj, ca György (Gyuri) Dobó, cel mai mic dintre cei trei frați ai familiei. Chiar istoria familiei sale este una plină de ciudățenii. Familia făcea parte din burghezia medie, cu o condiție intelectuală superioară și cu o educație temeinică. Tatăl eroului nostru era un intelectual plin de idei socialiste și un filofrancez convins, vorbitor, desigur, de limbă maghiară. În schimb, mama sa, Margarethe (Margit), era germanofonă și prețuia cultura germană. În acest mediu, mezinul este educat atent și se consemnează faptul că stăpânea foarte bine, pe lângă limbile materne maghiară și germană, româna și franceza.

Numele familiei evreiești Dobó are o lungă poveste. Se chema Deutsch, dar politica oficială a statului era de maghiarizare a numelor ce nu sunau destul de bine în limba oficială.

În acest mediu multicultural al Lugojului de început de secol XX, micul Georg e un copil retras, închis în sine. După propriile-i mărturisiri, îi plăcea mult să citească și să se scalde în Timiș. Abia începuse buchiseala literelor, că și începuse să-și „piardă vremea” cu poezia. Tot după spusele sale, era neglijat de mamă — o femeie destul de rece, care nu-și arăta emoțiile în fața copiilor. Sunt primele semne ale frustărilor ce se vor imprima adânc în firea închisă și foarte retrasă a viitorului savant. Devereux avea o relație destul de dificilă cu propria-i mamă. El crede că „nesinceritatea adulților” și „lipsa lor de respect față de lumea copiilor” au fost o experiențe formative ale copilăriei și tinereții sale.

Sora mamei sale, Ilona Deutsch, era mama a nu mai puțin celebrului fizician american Edward Teller, așa-numitul părinte al bombei cu hidrogen. În copilărie, cei doi veri, de aceeași vârstă, dar atât de diferiți în preocupări, au profitat din plin de plajele nisipoase ale Timișului, unde se simțeau în largul lor.

Adevărata pasiune a copilului Georg a fost muzica. Avea un talent înnăscut pentru pian, instrument pe care l-a studiat de mic. Știa exact ce va face ca adult: ar fi trebuit să devină pianist de concert. Dar nu a fost să fie. Un accident din copilărie îl duce pe masa de operație. Un chirurg cam neîndemânatec reușește să-i cârpăcească mâna dreaptă, dar rămâne cu grave sechele pentru tot restul vieții. Evenimentul l-a obligat să-și schimbe proiectele de viitor, deși a rămas interesat de muzică și a continuat să compună piese pentru pian cât a trăit.

Un alt mare moment de cumpănă pentru Georges a fost sinuciderea fratelui său mai mare. Acesta nu voia cu niciun chip să fie înrolat în armată și a ales să renunțe la viață. Depresia profundă pricinuită de acestă pierdere îl determină să facă pasul cel mare — ruperea de familie și de amintirile negre de acasă. Pleacă în lume la 18 ani, alegând exilul, ce se va dovedi, în cazul lui, definitiv.

Terminând liceul la Lugoj, i se pare potrivit să aleagă Bavaria pentru studii. Dar aici nu zăbovește prea mult și alege ca următoare destinație Parisul, pentru a studia fizica cu celebrii savanți Marie Curie și Jean Perrin. În acel moment, cei doi erau somitățile mondiale ale acestei științe.

Coincidența face ca și vărul său budapestan, Edward Teller, să plece în același an (și la aceeași vârstă) tot în Germania, pentru a studia fizica. Și el are un accident, în urma cărui își pierde o parte din picior. Astfel, ambii veri devin infirmi de foarte tineri.

Din perioada de studii universitare pariziene, Devereux vorbește despre sine astfel: „ceea ce căutam era adevărul obiectiv în fizică, respectiv adevărul subiectiv în muzică”. Viața intensă culturală din Franța anilor interbelici sau, poate, motive medicale îl fac pe Georges Devereux să abandoneze studiile de fizică după trei semestre.

Dar în această perioadă și-a făcut cunoștințe importante în cercurile literare și artistice din Franța și din Germania. Situația materială îi permitea să facă dese călătorii între cele două țări. A scris mult și a publicat în reviste de avangardă în ambele limbi, care dominau cultura europeană a epocii. I-a cunoscut, printre alții, pe Klaus Mann, fiul celebrului romancier Thomas Mann, și pe Eugene Ionesco, în a cărui publicație, Transitions, îi apare numele în 1927. A scris, de asemenea, un roman, rămas nepublicat, La faune dans un enfer bourgeois (Fauna într-un infern burghez). În 1928, se îmbolnăvește grav. După refacere, pentru a evita să se întoarcă în România, ca să nu facă armata, pleacă pentru o vreme la Leipzig, unde urmează cursuri de bibliotecar.

Odată cu numeroasele sale peregrinări prin Europa, firea-i plină de aventură începe să iasă la iveală. Gândul călătoriilor pe tărâmuri tot mai îndepărtate îl conduce spre un nou domeniu de interes. Se înscrie la Școala de Limbi Orientale de la Paris. Studiază dialectele din Indochina, mai cu seamă limba malay. Concomitent, frecventează cursurile Institutului de Etnologie, fiind studentul lui Marcel Mauss, Lucien Levy-Bruhl și Paul Rivet.

Veșnica neliniște a tânărului ce nu se regăsea în această lume îl face să aibă serioase îndoieli în legătură cu originile sale. În anul 1932, după o lungă chibzuință, se convertește la catolicism și își schimbă numele, din Dobó, în Devereux, ce pare mai francez. De fapt, e și o formă de a se opune valului de antisemitism ce creștea pe vechiul continent.

Se pare că seriozitate cu care abordează studiul îl fac repede remarcat. Este recomandat pentru o bursă Rockefeller și pleacă în SUA, la Universitatea Berkeley. Aici studiază antropologia cu profesorii Alfred Kroeber și Robert Lowie.

În cadrul cercetărilor pe care le-a întreprins la universitate, a primit o misiune aparte. A fost trimis să studieze la fața locului, în deșert, viața nativilor americani din triburile Mohave, din Vestul american. După atâtea bâjbâieli prin viață, aici se simte, în sfârșit, acasă. Acești oameni simpli l-au primit la început cu reticiență. Dar, în timp, l-au adoptat, considerându-l unul de-al lor. A rămas atașat de noul său popor pentru tot restul vieții. Talentul său lingvistic și studiile de filologie l-au ajutat să învețe limba nativilor din marile câmpii.

Între anii 1933 și 1935 îl găsim în Indochina, pe atunci, colonie franceză. Aici cercetează temeinic, timp un an și jumătate, obiceiurile populației Sedang Moi din junglele de pe versanții munților (undeva prin actualul Vietnam). Aprope inutil de amintit că a învățat și această limbă exotică. Se întoarce în Franța, dar nu mai găsește acea viață liberă și acea lume în care oricine era binevenit. Din cauza antisemitismului tot mai evident, pleacă din nou în Statele Unite. Georges Devereux, formal, nu mai era evreu și nici măcar nu prea își recunoștea originea, dar tot simțea apăsarea vremurilor.

În America, în 1935, obține doctoratul în antropologie, cu o temă despre viața sexuală a amerindienilor Mohave, care a fost elaborată sub îndrumarea profesorului Kroeber. Din acest moment devine un savant cunoscut, dar și foarte controversat. Se apleacă tot mai mult asupra psihanalizei și asupra psihiatriei transculturale. Devine unul dintre cei mai respectați psihoterapeuți. Folosește psihanaliza, însă fără a avea studii de medicină sau psihiatrie.

Din acest moment al vieții sale, tânărul și atât de neliniștitul lugojean va deveni din nou un harnic navetist. Nu mai călătorește între Germania și Franța, ci între Franța și Statele Unite. Obține cetățenia americană și, ca orice patriot, se înrolează în marină și participă la efortul de război ca locotenent.

La sfârșitul războiului se întoarce (pentru a câta oară?) în Franța, unde se perfecționează în psihanaliză sub îndrumarea lui Marc Schlumberger. Apoi lucrează în Clinica Menninger a Universității Topeka (Kansas), între 1946 și 1952.

Devine celebru prin rezolvarea unui caz complex, pe care îl abordează total diferit față de alți practicieni. Are ca pacienți veterani de război amerindieni suferinzi de nevroză post-traumatică. Reușeșete să se apropie de ei din dubla sa postură: de fost militar pe front și de vorbitor fluent al limbilor indienilor americani. În paralel cu munca de psihanalist, predă, până în 1959, antropologia la diverse universități americane.

Dar veșnicul vagabond nu poate sta locului. Din1959 se stabilește din nou la New York, iar în 1962 este chemat iarăși la Paris, pentru a preda etno-psihiatria și psihanaliza la L’École des hautes études en sciences socials. Din când în când, trece Canalul Mânecii spre Universitatea Oxford, unde e conferențiar invitat. La Paris a fost primit, în 1964, în Societatea Psihanalitică Franceză.

S-a retras din activitatea clinică pentru a se dedica dezvolării disciplinei pe care a inițiat-o — etnopsihiatria. Este părintele acestei noi specializări, ce consideră că un bolnav poate purta amprentele etniei sale în diversele forme de tulburări psihice.

În lumea științifică, Georges Devereux a fost privit mereu cu suspiciune. Unii savanți nici nu voiau să audă de teoriile lui și-l considerau un șarlatan. Alții credeau despre el că e un geniu ce a venit printre noi cu mult înainte de a avea un teren bătătorit. A devansat cu mult epoca sa. Abia după decenii, specialiștii încep să înțeleagă cercetările sale. Se spune că nici studenții lui (și nu a avut prea mulți învățăcei) nu credeau prea mult în teoriile sale. Abia după ani începeau să înțeleagă profunzimea gândirii lui Georges Devereux.

Povestea încredibilă a acestui savant rătăcitor este doar în mică parte depănată aici. Personalitatea și geniul cu care a fost înzestrat Devereux i-au permis să abordeze și multe alte domenii, din cele mai ciudate și interesante. Abia după câteva decenii de la stingerea sa se încearcă, timid, o abordare serioasă a studiilor și scrierilor rămase în urma lui Georges Devereux.