Un lider al Revoluției și cunoscut om de cultură din Banat s-a stins din viață!

404

Cunoscutul om de cultură cărășean, Nicolae Dumitru Vlădulescu, a încetat luni din viață, la vârsta de 69 de ani. Liderul Revoluției de la Reșița și fostul manager al Teatrului de Vest din municipiul de pe Bârzava a fost găsit fără suflare, în această după-amiază, în locuinţa sa din Doman.

Conform primelor informații, Vlădulescu a acuzat probleme de sănătate în urmă cu câteva săptămâni, el suferind de afecţiuni cardiace şi neurologice.

Originar din Prilipeț, Nicolae Dumitru Vlădulescu a emigrat în anii 90 în Canada, dar s-a întors în județul Caraș-Severin, unde a avut o activitate culturală bogată, atât în calitate de artist plastic cât şi de poet. Vreme de 11 ani a fost managerul Teatrului de Vest Reşiţa, funcție din care și-a dat demisia anul trecut, invocând motive de sănătate. După plecarea sa de la Teatru, Vlădulescu a moderat o emisiune live la Reper 24, Aristocrația Bârfei.

„Primim cu un profund regret vestea dispariției fulgerătoare a omului de cultură Nicolae Dumitru Vlădulescu de care ne vor lega amintirile unor emisiuni Reper 24 realizate în cheia originalității lui Vlădulescu, un spirit viu, o flacără ce părea că nu se va stinge niciodată, omul care nu s-a îndepărtat niciodată de cei „din stradă” – așa cum îi plăcea adeseori să mărturisească. Rămas bun, prieten drag, ne vei lipsi de-a pururi”, a fost mesajul celui care i-a fost partener la primele emisiuni online, jurnalistul Sergiu Taban.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

sursa – reper24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.