Conducerea Liceului “Coriolan Brediceanu” din Lugoj a dat în judecată Ministerul Educației. Reprezentanții liceului consideră că retragerea titlului de colegiu, de anul trecut, s-a făcut ilegal și că instituția lugojeană merită în continuare acest titlu.
“A fost o procedură, în baza unui ordin al Ministerului Educaţiei, conform căreia noi am depus o documentaţie. Conform ordinului respectiv, noi am îndeplinit toate criteriile. Dar dosarul nu a fost evaluat imediat şi, după un timp, ministerul a schimbat anumite reguli. După noile criterii noi nu ne-am mai încadrat să primim titlul de colegiu. Mai exact un singur criteriu nu îl îndeplineam, privind media de admitere la Bacalaureat, pe care iniţial îl îndeplinisem. Am considerat că schimbarea regulilor de evaluare după depunerea dosarului nu a fost corectă. Am iniţiat acest proces şi acum aşteptăm să vedem ce decide instanţa”, a declarat Aurelian Sima pentru lugojeanul.ro.
Toate cele trei colegii din Lugoj şi-au pierdut această calitate, după evaluarea de anul trecut. Motivul care a dus la această situaţie sunt rezultatele proaste obţinute la Bacalaureat.