Un jandarm din Timişoara a salvat o viaţă de la incendiu, deși se afla în timpul liber

171

Oamenii, prin natura lor, au comportamente diverse, odată puși în fața unui caz de criză. Cei mai mulți sunt cuprinși de panică și neputință paralizantă și nu pot face altceva decât să se vaite inutil. Mulți nu-și pierd cumpătul, dar nici nu au puterea de a trece peste instinctul de conservare și doar urmăresc de la distanță sigură cele întâmplate. Dar sunt și din cei ce își înfrâng orice urmă de teamă și intervin imediat pentru a salva viețile în pericol.

În timp ce mulţi trecători erau preocupaţi să transmită, în imagini pe internet, incendiul ce a avut loc azi noapte, la o vulcanizare din Calea Girocului, un jandarm a intervenit şi a scos din calea flăcărilor un tânăr.

Jandarmul se afla în timpul său liber, în trecere în zonă iar, la un moment dat, a văzut fum şi flăcări în curtea unui imobil. La mansarda casei, a observat o persoană care nu avea posibilitatea să coboare decât pe geam, întrucât intrarea de acces era cuprinsă de fum şi foc. Jandarmul nu a ezitat şi a escaladat un gard de peste doi metri înălţime, a ajutat tânărul să coboare pe umerii săi, fiind sprijinit de un cetăţean pe care l-a chemat în ajutor.

După ce s-a asigurat că nu mai este nimeni în imobilul cuprins de foc, jandarmul a mai evacuat două autovehicule din curte, care ar fi fost în pericol de explozie.

După sosirea echipelor de intervenţie, inclusiv a colegilor jandarmi care au asigurat zona în sprijinul echipajelor de pompieri, jandarmul a plecat împăcat şi mulţumit că intervenţia sa a dus la salvarea unei vieţi omeneşti.

Jandarmul, maior Marocico Petru, este ofiţer în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara şi are vârsta de 44 de ani. De-a lungul celor 20 de ani de carieră în Jandarmeria Română, a îndeplinit misiuni de ordine publică, intervenţie antiteroristă iar, în prezent, este ofiţer în Statul Major al unităţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.