Supermarket-urile şi magazinele retailer-ului PROFI îşi reduce programul de funcţionare, de astăzi. Toate unităţile vor deschise până la ora 20, nu până la ora 22, respectiv 23, cât era până acum.
„Siguranţa clienţilor şi a angajaţilor este prima noastră prioritate şi de aceea, începând de astăzi, magazinele PROFI îşi scurtează programul de funcţionare. Acesta devine 8:00-20:00 în întreaga ţară, excepţie făcând zonele în care autoritatile locale impun un program mai redus. Magazinele care aveau program non-stop se conformeaza şi ele noului program.
Pentru un maxim de protectie, angajatii magazinelor PROFI vor lucra in schimburi de cate 12 ore. Astfel, cei care incheie un schimb vor reveni la lucru doar dupa o zi de pauza, timp in care spatiul a fost integral dezinfectat pentru a evita transmiterea vreunui pericol de la o tura la alta.
Noul program prevede si facilitati pentru persoanele in virsta de peste 60 de ani, precum si pentru medicii si personalul MAI care, prezentand un document de identitate sau o legitimatie de serviciu au acum prioritate la casele de marcat”, au precizat reprezentanţii lanţului de magazine.