Un român care era dat în urmărire națională pentru furt a fost prins, duminică, după ce a transmis live pe Facebook o petrecere la care participa. Imediat s-a trezit la ușă cu forțele speciale care l-au încătușat.
Tânărul petrecea live pe Facebook alături de prieteni, deși era căutat de polițiști pentru o condamnare. Asta, până când a auzit cunoscutele cuvinte: „Stai pe burtăă, staaai pe burtă!!! Culcat, culcat!! Unde-i telefonul? Jos, pe burtă, culcat!”
Anul trecut, bărbatul din județul Teleorman fusese condamnat pentru furt de judecătorii din Arad, iar în octombrie fusese dat în urmărire națională. Polițiștii nu i-au dat de urmă luni la rând, până când s-a dat singur de gol unde se află.
Acum, bărbatul va ajunge la închisoare. Celelalte persoane au fost sancționate cu amenzi în valoare de 2.000 de lei pentru că petreceau în plină pandemie.
Polițiștii au întrerupt și un majorat înjudețul Dâmbovița. 44 de oameni sărbătoreau într-o sală de evenimente. Oamenii legii au fost alertați de zgomotele care se auzeau din zonă și s-au deplasat la fața locului să pună capăt distracției, care încălca prevederile impuse de pandemie. Patronul localului a fost amendat cu 10.000 de lei, iar petrecăreții au primit, de asemenea, amenzi de câte 1.000 de lei.
sursa – digi24.ro