Un gigant din energie riscă să se închidă. Compania are 13.000 de angajați

149

Una dintre cele mai mari companii din energie, cu aproximativ 13.000 de angajaţi, riscă să se închidă dacă nu va urma pas cu pas planul de restructurare la care s-a angajat pentru a putea primi ajutorul de salvare din partea statului, a declarat joi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Potrivit acestuia, Ministerul Finanţelor a trimis deja inspecţia financiară în control la Complexul Energetic Oltenia (CEO) pentru a vedea ce s-a întâmplat cu fondurile acestei companii.

„Ajutoarele de stat sunt de salvare, pentru a nu închide acele companii, care ştiţi foarte bine că au fost căpuşate în ultimii ani şi le ajutăm să se restructureze. Cred că vă referiţi la CEO. Ajutoarele de salvare vin cu un plan de restructurare, altfel nu se pot da şi este o notificare trimisă Comisiei Europene. Dacă Comisia este de acord, (acest ajutor – n.r.) se dă, dar în anumite condiţii şi, dacă nu se face restructurare, acele companii chiar nu vor merge mai departe. Deci sunt legate de o restructurare, ceea ce înseamnă retehnologizare şi, bineînţeles, o reducere de emisii”, a precizat ministrul.

Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, care are aproximativ 13.000 de angajaţi, include trecerea producţiei de energie de pe cărbune pe gaze şi realizarea unui parc fotovoltaic.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.