Dosarul are legătură cu presupuse fapte de corupție săvârșite de aceștia în urmă cu un an, pe când Chesnoiu îndeplinea funcția de ministru, la propunerea PSD. Iată comunicatul DNA Timișoara pe această speță:
În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 544/VIII/3 din 23 iunie 2022, nr. 666/VIII/3 din 11 iulie 2022 și nr. 914/VIII/3 din 26 octombrie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
CHESNOIU ADRIAN-IONUȚ, în prezent deputat, iar la data faptelor având și funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, sub aspectul comiterii a:
– 4 (patru) infracțiuni de instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite, și a
– infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
RĂDUCAN ANDREI-CRISTIAN, la data faptelor director general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, sub aspectul comiterii a 4 (patru) infracțiuni de complicitate la infracțiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite,
SANDU AUREL, fost șef serviciu în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
COROBEA MIHAI-COSMIN, fost consilier clasa I în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
PÂRV MIHAI, fost director executiv adjunct gradul II la Direcția pentru Agricultură Județeană Arad,
LĂSCAIE CĂTĂLIN IONUȚ, la data faptelor și în prezent consilier județean în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița și vicepreședinte al unei organizații județene de partid,
Fiecare dintre aceștia cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct, de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, inculpatul Chesnoiu Adrian Ionuț, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze inculpatului Răducan Andrei-Cristian (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.
Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidații “agreați”, respectiv Sandu Aurel, Corobea Mihai-Cosmin, Pârv Mihai și Lăscaie Cătălin Ionuț. După primirea subiectelor și promovarea probei scrise, inculpatul Lăscaie Cătălin Ionuț ar fi fost respins la proba interviului.
De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul candidatului Sandu Aurel, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze în condițiile în care acesta nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând, în perioada ocupării funcției, venituri salariale în valoare de 50.995 lei.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă cu suma menționată mai sus, în vederea recuperării cheltuielilor salariale efectuate pentru inculpatul Sandu Aurel cât timp acesta a ocupat funcția de șef serviciu.
În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 50.995 lei pusă la dispoziție de către inculpatul Chesnoiu Adrian Ionuț.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.