Ștefan Nanu este noul antrenor principal al divizionarei secunde ACS Poli Timișoara. Fostul internațional va conduce formația secondat de cel care asigurase interimatul, Petre Vlătănescu.
La exact o săptămână de la despărțirea de Ionel Ganea, ACS Poli și-a găsit antrenor; un alt fost internațional. În persoana lui Ștefan Nanu, fostul internațional român ce a evoluat sub tricolor în șapte rânduri. Anunțul a fost făcut în această seară de gruparea viola: ”Ștefan Nanu este noul antrenor al echipei noastre! El a condus ședința de pregătire de azi. Asistent îi va fi Petre Vlătănescu, cel care a preferat să rămână secund după ce inițial i se oferise să preia total atribuțiunile de principal. În corpul tehnic rămâne și Călin Frunză, ca antrenor cu portarii”.
Nanu, în vârstă de 50 de ani, a mai antrenat Minerul Motru, Minerul Costești, precum și o grupă de juniori de la SCM Râmnicu Vâlcea. S-a remarcat în cariera de fotbalist îndeosebi în perioada petrecută la Rapid București, Vitesse Arnhem și Steaua București, dar a mai jucat și pentru Electroputere Craiova, Farul Constanța și Oțelul Galați.
Acesta va debuta sâmbătă pe banca ACS-ului, în derbyul cu UTA Arad din runda a cincea a Ligii a 2-a.