Un agent șef de la Penitenciarul Oradea a fost recunoscut marți, în timp ce se afla în timpul liber, și mergea pe stradă îmbrăcat în civil. Un fost deținut l-a atacat cu spray lacrimogen.
Agresorul este un orădean în vârstă de 31 de ani, care ajunsese în Penitenciar pentru tâlhărie. Acesta i-a pulverizat gardianului în ochi spray lacrimogen, după care a fugit.
„Agentul şef era în timpul liber, deci îmbrăcat în civil. După întâmplare, colegul nostru a văzut o maşină a Penitenciarului Oradea care executase o misiune şi l-a sunat pe şeful de escortă, care a pornit împreună cu un alt coleg în urmărirea agresorului. L-au ajuns undeva lângă Podul Intelectualilor. După ce l-au capturat, au apelat 112 şi ulterior l-au predat poliţiştilor”, a explicat, joi, Adina Bîrda, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea.
Agentul a depus o plângere în urma agresiunii suferite.
„Poliţiştii orădeni continuă cercetările sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea”, a precizat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Momentul în care agresorul este prins a fost filmat de martori
sursa – libertatea.ro