Un eveniment de excepție la Timișoara, la început de septembrie

332

Sfârşitul acestei veri este promiţător, începutul lui septembrie vine cu 7 filme cinefile, 7 filme central – europene, 7 filme balcanice, 7 premii şi multe alte proiecţii de film.

Dar şi multe evenimente conexe, într-un festival unic “Central European Film Festival Timişoara”, ce va avea loc între 3-9 septembrie.

Festivalul aduce la Timişoara cele mai bune filme a ţărilor din regiunea centrală şi sud-est europeană, alături de pelicule prezentate la marile festivaluri europene din ultimul an. Din 3 până în 9 septembrie, poveşti frumoase şi puternice vor fi proiectate cu acces liber în Piaţa Libertăţii, Cinema Timiş, Sala 2 a Teatrului Naţional şi pe alte scene satelit.

“Festivalul de Film se află la cea de-a şaptea ediţie, acest concept de festival European îi aparţine lui Radu Gavrea, care l-a început în 2011, anul trecut s-a hotărât să vină cu el în Timişoara pentru a-l extinde, ca de la central European să ajungă la competiţie. Conceptul lui era de a prezenta cele mai premiate filme central europene, iar noi, anul acesta, de la cele 7 ţări câte existau în festival, de fapt 7+1, adică 7 ţări europene plus o ţară invitată, am extins la 7 ţări europene plus ţările sud-est europene. Va exista şi un juriu internaţional care va juriza această competiţie în cinematografele din această zonă”, a spus Victoria Cociaş, director artistic.

Filme din 14 țări – Austria, Cehia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Croația, Bosnia-Herțegovina, Macedonia, Grecia și Muntenegru – premiate la nivel național și internațional, vor permite, în premieră, atât publicului cât și juriului internațional de specialitate, o privire comparativă asupra cinematografiei din regiunea europeană cu centrul în Timișoara.

În completare, secţiunea Panorama propune unui public cât mai larg filme alese din diferite părți ale lumii, în dorinţa unei participări active, prin celebrarea filmului ca artă dedicată întregii comunități. Acestora li se adaugă secţiunea de Filme Studenţeşti realizate de tineri regizori şi, în afara proiecţiilor de film, vor avea loc conferinţele susţinute de invitaţii ediţiei.

Secțiunile Panorama, Filme Studențești și dezbaterile vor gravita în jurul ideii de cultură a minorităților, idee care devine și tema ediției din acest an. Pornind de la caracterul multicultural și multietnic al Timișoarei, vom atrage atenția asupra faptului că minoritățile nu sunt un teritoriu rezervat exclusiv etniei, ci că există numeroase alte minorități voluntare sau involuntare care, inclusiv prin glasul filmului, cer respectul față de diferențe și doresc promovarea tolerenței ca valoare fundamentală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.