Doliu la ISU Timiș! Alexandru-Adrian Scurt, plutonierul șef ajutant, a trecut la cele veșnice. Alexandru și-a petrecut mai bine de două decenii în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, participând la intervenții, în salvarea celor aflați în nevoie.
Pe parcursul a mai mulți ani, Alexandru a fost omul datorită căruia pompierii bănățeni au ajuns la timp, în cadrul intervențiilor. Timp de șase ani, bănățeanul a fost șoferul autospecialelor de intervenție, dar și-a asumat rolul și de comandat de echipaj.
Timp de patru ani a gestionat și a fost responsabil de intervențiile de stingere a focului. Ulterior, timp de 10 ani Alexandru a fost comandant de echipaj și conducător de autospeciale.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș au transmis condoleanțe familiei
„Vestea trecerii la cele veșnice a domnului plutonier adjutant șef (r.) Alexandru-Adrian Scurt ne îndurerează. În aceste momente grele, gândurile noastre sunt alături de membrii familiei, cărora le transmitem sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Domnul plt.adj.șef (r.) Alexandru Scurt și-a desfășurat activitatea în cadrul instituției noastre începând din anul 1995, ocupând urmatoarele funcții:
– conducător auto în perioada 15.05.1995 – 30.04.1998;
– comandant de echipaj și conducător autospeciale în perioada 01.05.1998 – 14.12.2004;
– sef gardă-intervenție stingere în perioada 15.12.2004 – 14.07.2007;
– comandat de echipaj și conducător autospeciale în perioada 15.07.2007 – 04.08.2017.
Cu data de 06.08.2017 subofițerul a trecut în rezervă, la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limita de vârstă.