2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Un elev de 13 ani a căzut în gol de la 8 metri înălțime! La școală a fost chemat elicopterul SMURD

Un elev de 13 ani de la Școala Gimnazială Mihai Eminescu din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, a căzut de la o înălțime de aproximativ 8 metri! Acesta a fost găsit de echipajele medicale în stare gravă. Imediat a fost solicitat un elicopter SMURD.

Potrivit primelor informații, copilul ar fi căzut prin balustrada scărilor, de la o înălțime de circa 8 metri, aproximativ etajul II.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, autospeciale atât din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, cât și din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Din cauza stării grave de sănătate a copilului, medicii au decis solicitarea unui elicopter SMURD. Victima ar urma să fie transferată la un centru de traumă din județul Mureș sau Cluj.

Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a aflat de incident și a demarat o anchetă internă pentru a vedea unde era profesorul de serviciu în momentul în care elevul s-a suit pe balustrada scărilor.

A fost sesizat și Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, care a început o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul. Se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Citește și :