Un drum proaspăt refăcut din județul Arad duce către nicăieri. După câteva sute de metri, șoferii se văd obligați să oprească în câmp și să se întoarcă. Șoseaua ar trebui să facă legătura între comune din județe diferite și a fost asfaltată doar pe jumătate.
De la asfalt nou la drum de țară cu noroi în doar câțiva metri, așa se circulă la ieșire din Sânmihaiu German, județul Arad, către Timișoara. Drumul a fost reabilitat doar parțial, cu fonduri de la Consiliul Județean Arad.
În județul Timiș, însă, a rămas nemodernizat și este doar pământ și noroi. Drumul respectiv e una dintre zecile de șosele comunale care au primit de-a lungul timpului statut de drum județean, nu și fonduri conform noii situații.
„Încă mai avem, din păcate, destul de mult de făcut, mai sunt chiar drumuri județene care sunt pietruite sau în stadiul de drum de pământ”, susține Alin Nica, președinte al CJ Timiș.
sursa – digi24.ro