Un cunoscut medic radiolog, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, a fost trimis în judecată pentru luare de mită și fals intelectual. Medicul ar fi efectuat examinări contra-cost la spital, unor persoane care au candidat la concursul de ocupare a unor funcții vacante de agent de poliție și ofițer de poliție, din sursă externă.
„În data de 25.04.2017, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a emis rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului V.I.L., medic primar radiolog în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (16 acte materiale) şi fals intelectual în formă continuată (14 acte materiale). La data de 15.04.2016, lucrători din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Hunedoara au înregistrat un denunţ prin care o persoană sesiza faptul că, în contextul înscrierii la examenul organizat în primăvara anului 2016 de o instituție din M.A.I. pentru recrutarea unor agenţi de poliţie din sursă externă, a efectuat examinarea medicală contra-cost la spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Cu această ocazie, la data de 08.04.2016, pentru examenul de radiologie pulmonară şi tract digestiv, i s-a pretins suma de 200 de lei, cu titlu de taxă oficială, fără însă a primi o chitanţă în acest sens”, se arată în comunicatul emis de DGA.
200 de lei pentru o „consultație”
În baza investigaţiilor desfăşurate şi a mijloacelor de probă administrate în cauză, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – S.J.A. Hunedoara au mai stabilit că şi alţi 16 candidaţi înscrişi la concursul de ocupare a unei funcţii vacante de agent de poliţie din sursă externă, organizat de o instituție din M.A.I., au dat sume de bani de până în 200 lei. Banii au fost dați pentru ca medicul să își pună semnătura și parafa pe fişele medicale necesare înscrierii la concurs, fără ca aceste investigaţii medicale să fie realizate în realitate și fără să primească chitanță pentru sumele oferite cu titlu de taxă oficială.
Mai multe documente au fost ridicate
Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – S.J.A. Hunedoara, în baza ordonanţelor de delegare emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, au efectuat acte procedurale care au stat la baza probării faptelor. Aceștia au identificat candidaţii care au dat sume de bani, i-au audiat, au fost ridicate obiecte şi înscrisuri medicale, și s-a pus sechestru asigurator asupra conturilor inculpatului în vederea confiscării speciale.
Sursa: Servus Hunedoara