Un copil de doi ani și-a prins mâna dreaptă într-o mașină de tocat carne. Medicii s-au chinuit peste patru ore să îi salveze degetele

107

Un copil de aproape 2 ani, din comuna mureșeană Zau de Câmpie, și-a prins mâna dreaptă într-o mașină de tocat carne, marți, când se afla acasă cu familia. Copilul a fost sedat şi transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, unde i s-a extras mâna din aparat.

Apoi, o echipă de medici a încercat să salveze degetele victimei, după o intervenție chirurgicalaă care a durat patru ore și jumătate. Medicii au reuşit să păstreze 3 degete din 5, după ce au fost scoase din maşina de tocat.

„Din cauza gravităţii traumatismului şi a mecanismului, a fost necesară amputaţia degetelor 3 şi 4. Specialiştii estimează că pe viitor va mai avea loc o intervenţie chirurgicală, decizie ce va fi luată în funcţie de evoluţia viabilităţii locale a tegumentelor”, au transmis reprezentanții spitalului, citați de Mediafax.

La operație au participat specialiști de chirurgie plastică, chirurgie pediatrică şi ATI pediatrie, potrivit sursei citate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.