Un concurs de alergare cu mii de câștigători. FOTO-VIDEO

189

Și iată că a ajuns la bun final și cea de-a cincea ediție a evenimentului unde s-a aleargat pentru o idee generoasă. Sau mai pe scurt – Timotion V. În ciuda vremii potrivnice cu frig și câțiva stropi foarte reci, toți cei ce au crezut că sunt în bună condiție fizică și pot să alerge au ajuns duminică în Piața Libertății. De la cei foarte mici ce abia au început să meargă, până la sportivi ce au pierdut șirul diplomelor, cupelor și medaliilor câștigate la diverse competiții. Nici seniorii ce cândva au fost spaima stadioanelor nu au lipsit în ciuda poverii anilor.

Toți au venit cu echipamentul pregătit și, odată ajunși în piață, au început încălzirea. Care individual, care în grupuri, și ritmat, după muzică. Au venit și mame cu pruncii lor ce astfel au primit o primă lecție de viață sănătoasă, dar și echipe de la diverse firme ce au ținut să alerge împreună. În unele cazuri doar unul-doi au luat parte, iar ortacii de serviciu erau cu încurajarea și cu bancurile.

Adică, așa cum se spune de organizatori în câteva cuvinte „acest eveniment de alergare în masă înseamnă: prietenie, comunitate, speranță, implicare”.

Timișoara este primul oraș din România în care joggerii amatori s-au organizat într-o comunitate ce promovează alergarea și le oferă ajutor în mod voluntar începătorilor, celor care își doresc să facă mișcare pentru sănătate. Aceasta este misiunea Alergotura, co-organizator Timotion.

Uniți de dorinţa de a realiza o comunitate mai puternica, membrii Alergotura si membrii Fundaţiei Comunitare Timişoara și-au propus să aducă împreună mai multe organizații, instituții, persoane, pentru a crea un eveniment al orașului în cadrul căruia să ne bucurăm de beneficiile mișcării în aer liber și de ceea ce putem construi împreună.

Cursele de alergare propuse pentru acestă ocazie au fost alese pentru puterile oricărui doritor, antrenat sau mai puțin antrenat. Pentru cei din prima categorie a fost ocazia perfectă de a participa la semi maraton pe un traseu plăcut sau pe o distanță de 5 sau 10 kilometri. Pentru cei neantrenați a fost un prilej de a se convinge că pot parcurge 2 kilometri într-un ritm mai alert.

Pe lângă voia bună și sănătate, Timotion a mai avut o altă misiune de suflet. Toți banii adunați din taxele de înscriere, dar și donațiile oferite ori sponsorizările celor cu punga largă au mers la un fond special ce va finanța mai multe proiecte sociale.

Toți cei care au venit la Timotion au avut, astfel, prilejul de a fi generoși, de a se implica în comunitate, de a contribui la împlinirea unor proiecte locale. Fiecare participant a putut dona taxa de înscriere pentru un proiect din comunitate a cărui realizare depinde aceste sume adunate.

Câteva cifre sunt sugestive pentru ediția din această primăvară

Numărul de donații – 5939
Sume adunate – 391.767 lei
Participanți confirmați – 5860
Număr de înscrieri – 6358

Oficial au fost declarați 109 campioni. Dar în realitate toți participanții au devenit campioni.
Dacă măcar câțiva copii vor putea zâmbi în urma realizării proiectelor destinate lor înseamnă că nu s-a alergat degeaba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.