Formațiunea politică recent coagulată în jurul lui Marian Munteanu încercă să intre de la toamnă în Parlamentul României. Partidul se numește Alianța Noastră România și are deja un candidat care să reprezinte județul Timiș în Camera Deputaților.
Este vorba de cunoscutul economist Radu Golban, cel ce a făcut vâlvă cu câțiva ani în urmă, când declara că statul federal german are datorii imense către țara noastră. Acești bani, în opinia dânsului, ar putea fi un bun instrument politic în dosarele unui guvern responsabil.
Născut în Timișoara, în 1973, Radu Golban a emigrat împreună cu familia în Germania în 1988, iar din anul 2003 locuiește în Elveția. Este absolvent al Universității „Albert-Ludwigs” din Freiburg, Germania, facultatea de filozofie, specializarea Politică Științifică și Drept, promoția 2000. Este și absolvent al programului de masterat în Studii Europene Avansate al Institutului European al Universității din Basel, Elveția, promoția 2002. De asemenea este absolvent al programului doctoral al Universității de Vest din Timișoara, titlul de doctor fiind obținut în 2008. Absolvent al mai multor cursuri de specializare în domeniul integrării europene, profesor asociat la Colegiul Național de Comerț și Diplomație. A realizat proiecte de cercetare și a predat la Universitatea de Vest din Timișoara, fiind autor a cinci cărți și a peste 20 de lucrări științifice publicate în reviste cunoscute din întreaga lume.