1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Un celebru fost primar din vestul țării, avere fabuloasă în conturi! Și-a achiziționat recent un apartament în Bruxelles

Din 2004 până în 2019, Gheorghe Falcă (56 de ani) a fost primar al Aradului, după care a devenit europarlamentar din partea PNL. Personaj important în lumea politică autohtonă, Gheorghe Falcă are și o avere de invidiat.

La capitolul terenuri, Falcă tocmai a raportat în ultima declarație de avere achiziția unui teren de 1400 metri pătrați, într-o localitate din județul Arad, teren dobândit printr-un contract de donație.

Portofoliul imobiliar al europarlamentarului cuprinde casa din Arad (2005) – 169 metri pătrați construiți și 234 metri pătrați teren aferent – un apartament de 206 metri pătrați deținut în Arad, dar și un apartament achiziționat în 2021 în Bruxelles.

Falcă și-a luat recent un apartament de 256.500 euro în Bruxelles

Pentru apartamentul de 90 de metri pătrați din capitala Belgiei, Gheorghe Falcă a făcut un credit ipotecar în acest an, la o bancă din Belgia, în valoare de 256.500 euro. Creditul are scadența în 2029.

În conturi bancare, fostul primar al Aradului a declarat circa 400.000 lei și 45.000 euro. Împreună cu soția, Gheorghe Falcă deține circa 260.000 lei în acțiuni la diverse companii, politicianul împrumutând și două persoane cu un total de 220.000 lei, bani pe care i-a primit înapoi recent.

Falcă a trecut în declarația de avere și o colecție de bijuterii de 31.000 euro, acumulată în perioada 1979-2016. La nivel salarial, Falcă primește anual, pentru activitatea în Parlamentul European, suma de 83.860 euro, adică aproximativ 7000 euro pe lună.

Venituri fabuloase de la Parlamentul European pentru Falcă

Europarlamentarul mai primește anual o indemnizație de 9466 lei de la Asociația Municipiilor din România, dar și 19584 lei pentru jobul de lector la Universitatea Vasile Goldiș din Arad. Din diurnă, cheltuieli transport și alte indemnizații, Falcă mai încasează anual suma de circa 135.000 lei de la Parlamentul European.

Soția lui Falcă, Ela, încasează anual 34.020 lei ca director arhitect în cadrul unei firme de profil, dar și 61.986 lei de pe urma închirierii unei locuințe în Arad. Tot recent, partenera de viață a lui Falcă a mai primit 52.000 lei pe post de dividende.

Gheorghe Falcă a învins cancerul acum doi ani

Acum doi ani, Gheorghe Falcă a fost diagnosticat cu cancer, fiind operat cu succes. ”Fiecare zi, fiecare oră și fiecare clipă câștigată în lupta cu cancerul înseamnă tot atâtea șanse și speranțe de vindecare. Cu cât diagnosticul e pus mai devreme, cu atât mai repede începe bătălia pentru a rămâne împreună cu cei dragi”, amintea Falcă.

”Ei, copiii noștri, familia, prietenii, ne țin în viață și ne redau puterile prin speranța și rugăciunile lor. Am înțeles asta în aprilie 2019, când am fost diagnosticat, iar apoi operat de cancer”, nota Falcă despre experiența traumatizantă trăită.

Sursa: https://www.fanatik.ro/ce-avere-fabuloasa-are-gheorghe-falca-europarlamentarul-si-a-luat-apartament-in-bruxelles-19763112

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :