6.1 C
Timișoara
miercuri 25 decembrie 2024

Un celebru castel din vestul țării poate deveni ,,marcă a patrimoniului european”

Castelul Corvinilor şi-a depus candidatura pentru titlul de ‘Marcă a patrimoniului european’. Este vorba de o distincţie care se acordă doar o dată la doi ani la nivel european şi doar pentru un singur sit dintr-o ţară membră a Uniunii Europene.

Potrivit Primăriei Hunedoara, la începutul lunii martie, Institutul Naţional al Patrimoniului va desemna cel mult două obiective din ţară ce vor reprezenta apoi România la selecţia finală pentru acest titlu, ce va fi realizată de un juriu de specialişti aflat sub responsabilitatea Comisiei Europene.

‘Marca patrimoniului european’ este o iniţiativă menită să aducă în atenţia publicului şi, în special, a tinerilor valorile fundamentale europene, elementele comune de istorie, cultură şi patrimoniu cultural din Uniunea Europeană.

În România, titlul a mai fost deţinut doar de ‘Memorialul Sighet’ – din Sighetu Marmaţiei, în anul 2018.

Sursa: www.radiotimisoara.ro

Alte subiecte :

Colindătorii au poposit la Spitalul „Victor Babeș”

Spitalul Victor Babeș din Timișoara a primit în Ajunul Crăciunului Colindători. Peste 50 de colindători au venit să le vestească nașterea lui Iisus Hristos...

Tradiții și obiceiuri străvechi de Crăciun! Ce nu este bine să facem în această zi

An de an, este sărbătorită Nașterea Domnului, în perioada 25 - 27 decembrie. De-a lungul timpului, tradițiile și obiceiurile de Crăciun s-au dezvoltat și...

Citește și :