Un bizon și-a lăsat mașina exact pe linia de tramvai, altul a blocat accesul în curte! Vezi ce-au pățit!

284

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au acționat ieri, în jurul orei 15.00, pe str. Gheorghe Adam, unde un conducător auto și-a parcat autoturismul astfel încât a blocat circulația mai multor tramvaie care treceau prin zonă.

Deoarece conducătorul auto nu s-a prezentat la autovehicul în timpul în care polițiștii locali se aflau la fața locului, pentru a descongestiona traficul, s-a solicitat sprijinul societății Drumuri Municipale SA, care a ridicat mașina de pe liniile de tramvai facilitând astfel tracerea mijloacelor de transport în comun.

Conducătorului auto i s-a întocmit proces-verbal de constatare a contravenției de 580 lei și 3 puncte de penalizare la permis, costurile privind ridicarea autovehiculului urmând să le achite către SDM.

Un alt conducător auto care a blocat în această dimineață accesul în curtea unui imobil de pe str. Simion Bărnuțiu s-a ales cu aceeași sancțiune, fiindu-i de asemenea ridicat autoturismul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.