Un biet fanfaron

Vineri, 1 septembrie, România reia una dintre cele mai dezastruoase campanii de calificare. Adversar, Armenia, la București, urmată, peste trei zile, în deplasare, de Muntenegru.

Am început campania asta cu speranțe mari. Veneam după un Euro la care, cu Franța și Elveția, n-am jucat rău. Aveam o grupă cu totul accesibilă pentru Mondialul lui Putin, aveam un antrenor străin. Mai mult, neamț, adică om serios și bine pregătit profesional. Așa credeam noi, fraierii ăștia din Balcani.

Pentru că neamțul s-a dovedit un fanfaron. E depășit complet, până și Tata Puiu era mai lucid. De Piți nu mai vorbesc, pe lângă Daum olteanul chiar e ”miez”.

Herr Păcălici ăsta n-are, de fapt, nicio vină. Omul a fost chemat, de oameni care nu se pricep, a venit, a acceptat un salariu cum n-a avut niciun antrenor al naționalei. A umblat la meciuri, a văzut jucători. Îmbrăcat mereu la patru ace și vorbind un euro-limbaj de lemn, seamănă însă mai mult cu un politician.

Da, chiar seamănă cu un politician! Din ăsta care promite mult și nu realizează nimic. Ne-a spus că România va juca altceva. Că o va face ofensiv. Acum, ne promite că ne va califica la Euro 2020.

Rezultatele și jocul au fost, însă, catastrofale. Și totuși, neamțul are încă o imagine bună printre fani. Sau printre fanii de pe rețelele sociale, de fapt. Că doar, de, e neamț. Adică ne e superior, vine din lumea bună, unde gulerele sunt scrobite, câinii umblă cu covrigi pentru emigranți, iar femeile, adunate în gări, de Anul Nou, sunt violate în grup.

Haideți să terminăm cu circul ăsta! Haideți să facem abstracție că omul e neamț și să-i recunoaștem adevărata valoare!

Herr Pakalitsch, dacă ai un dram de demnitate, lasă-ne în sărăcia noastră.