15.1 C
Timișoara
joi 17 aprilie 2025

Un bărbat s-a răzbunat cu toporul pe aparatul care i-a luat toți banii

Un bărbat din Pecica a pierdut 800 de lei la „păcănele” și s-a răzbunat pe aparatul care i-a luat banii, distrugându-l cu toporul.

Potrivit poliției, duminică în jurul orei 14.30, jandarmii din orașul Pecica au fost sesizați de către un angajat al unei societăți comerciale că un bărbat a distrus cu un topor un aparat destinat jocurilor de noroc.

Un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupei de Jandarmi Supraveghere și Intervenție Pecica a ajuns de urgență la localul unde l-au găsit pe bărbatul înarmat. Acesta avea încă toporul în mână și era sprijinit de peretele societății comerciale.

„În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat faptul că bărbatul de 32 de ani din Pecica, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a jucat la aparate unde a cheltuit 800 de lei. După ce a realizat că și-a pierdut banii, a plecat acasă. După câteva minute s-a întors înarmat cu un topor și a lovit aparatul la care a jucat”, susțin oamenii legii. Pentru fapta sa, jandarmii i-au întocmit bărbatului actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Sursa: arad24.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sliujba de Înviere se va ține la Biserica de lemn din Topla!

Slujba de Înviere la Muzeul Satului bănățean va avea loc sâmbătă, 19 aprilie, și va începe de la ora 23:00. Slujba va avea loc...

Timotion 11 te așteaptă la start – mai ai timp să te înscrii doar până pe 28 aprilie

Timotion, cel mai amplu eveniment sportiv cu scop caritabil din vestul României, se apropie cu pași repezi de o nouă ediție. Evenimentul va avea...

Citește și :