Un bărbat de 80 de ani, tatăl unui fost șef din Poliția Timiș, este acuzat că a agresat sexual o fată de 6 ani

717

Un bărbat de 80 de ani, din comuna Buceș, județul Hunedoara, este cercetat de procurori, după ce ar fi agresat sexual o fată de șase ani, vecina sa, în timp de părinții copilei erau la muncă, în câmp. Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, bărbatul este tatăl unui fost șef din Poliția Timiș, schimbat din funcție în urma unui scandal.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul de 80 de ani, acuzat că a agresat sexual o fetiță de șase ani, este tatăl fostului șef al Poliției din Sânnicolau Mare, județul Timiș, schimbat din funcție în 2013, pe fondul unui scandal izbucnit la un bar din oraș, la care ar fi participat chiar fiul comisarului-șef.
Aceleași surse au precizat că fetița de 6 ani, agresată de bărbatul de 80 de ani a ajuns acasă sângerând, mama a dus-o la Spitalul din Brad, însă aceștia nu au sesizat Poliția. Oamenii legii s-au autosesizat miercuri privind fapta de agresiune sexuală asupra copilei, deși aceasta a avut loc la sfârșitul lunii iunie.
„Polițiștii Biroului Investigații Criminale Brad s-au sesizat din oficiu cu privire la posibilitatea comiterii unei infracțiuni de agresiune sexuală asupra unei minore în vârstă de 6 ani, din comuna Buceș. Din primele cercetări, se pare ca fapta ar fi fost comisă în data de 28.06.2018 de către un vecin al familiei minorei, un bărbat în vârstă de 80 de ani, însă minora nu a relatat nimic familiei, de la acea dată”, au transmis, miercuri polițiștii hunedoreni.
Anchetatorii au aflat că bărbatul ar fi profitat de faptul că fata era lăsată în grija lui, în timp ce părinții erau la activități agricole. Polițiștii, împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, au dispus o expertiză medico-legală, iar în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru agresiune sexuală.
Deocamdată, bătrânul de 80 de ani este cercetat în stare de libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.