Poliția Capitalei a reținut un bărbat de 51 de ani, bănuit că în luna mai a tâlhărit un tânăr, în Sectorul 5, în zona unei stații de autobuz. Bărbatul este bănuit că ar fi lovit un tânăr până l-a lăsat inconștient și i-a furat geanta, pantofii și telefonul mobil.
Poliția Capitalei transmite că vineri, polițiști ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut un bărbat de 51 de ani, bănuit de săvârşirea unei tâlhării asupra unui tânăr, în sectorul 5, potrivit Mediafax.
,,La data de 29 mai a.c., în jurul orei 04.00, poliţişti din cadrul Secţiei 19 au fost sesizaţi de un tânăr de 29 ani, cu privire la faptul că o persoană necunoscută, prin violenţă, l-a deposedat de telefonul mobil şi de mai multe obiecte personale. În urma investigaţiilor desfăşurate a fost identificat un bărbat în vârstă de 51 de ani bănuit de comiterea faptei, cunoscut cu preocupări de natură infracţională”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.
Bărbatul a fost reținut și prezentat ulterior magistraților cu propunere de arestare.
,,Astfel, la data de 01 august a.c. bărbatul bănuit a fost depistat și a fost condus la sediul subunității pentru audieri, acesta fiind reținut pentru 24 de ore, iar ieri (sâmbătă n.r.) a fost prezentat magistraților cu propunere de arestare. În urma probatoriului administrat, s-a stabilit că în data 29 mai a.c., în jurul orei 03.50, bărbatul bănuit l-ar fi urmărit pe tânăr, din zona unei staţii de autobuz din sectorul 5, apoi l-ar fi lovit lasându-l inconștient și deposedându-l de un rucsac în care se aflau mai multe bunuri, un telefon mobil și încălțăminte”, mai arată documentul.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor parchetului Judecătoriei Sectorului 5.
Sursa: Digi24