0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Un bărbat a murit! A fost solicitat un elicopter SMURD, dar ieşise din program de cinci minute

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit, sâmbătă, după ce a căzut în albia râului Tarcău, în încercarea de a-şi salva soţia să nu cadă de pe mal. Mai multe servicii de intervenţie au fost mobilizate la faţa locului. A fost solicitat şi un elicopter SMURD, dar ieşise din program de cinci minute.

Tragedia a avut loc în localitatea Brateş, comuna Tarcău. Soţia lui ar fi alunecat, el a tras-o, s-a dezechilibrat şi a căzut de la aproximativ 15 metri.

Incidentul a fost anunţat prin apel la 112, sâmbătă, în jurul orei 15:30, iar la faţa locului s-a deplasat o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Neamţ.

„La ora 15:34 a fost primul apel la „112”. A plecat un echipaj de la Bicaz, pentru că acolo avem staţia cea mai apropiată de locul incidentului.

La ora 15:57 a ajuns la caz.”, a declarat managerul SAJ Neamţ, Dorice Albu, pentru MEDIAFAX.
Echipajul de pe ambulanţă a constatat că victima este în stare gravă şi nu poate fi scoasă din albia râului. Astfel, în jurul orei 16:00, au fost solicitaţi pompierii.

Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ au ajuns la faţa locului în jurul orei 16:40, au reuşit să scoată bărbatul care se afla în stare de inconştienţă şi l-au predat echipajului de pe ambulanţă.

„La locul solicitarii s-a deplasat un echipaj de pompieri pentru a scoate victima şi a o preda la ambulanţa SAJ. Persoana a fost scoasă din albia râului Tarcău şi predată echipajului SAJ în stare de inconştienţă.”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Conform managerului SAJ Neamţ, la ora 17:05 s-a solicitat un elicopter SMURD dar nu a putut fi trimis deoarece ieşise de cinci minute din program.

La ora 18:00, pacientul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piatra-Neamţ, cu diagnosticul: comă de gradul IV, politraumatism prin cădere de la înălţime.

Potrivit unor surse medicale, la scurt timp după ce a ajuns la spital, bărbatul a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat.
Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :