0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Un bărbat a fost amendat pentru că cei doi câini ai săi lătrau prea tare

Un bărbat din Brăila a fost amendat de poliție după ce vecinii săi s-au plâns de zgomotul pe care cei doi câini ai săi îl fac zi și noapte.

Exasperați de lătratul celor doi câini, vecinii bărbatului au făcut reclamație la Poliția Locală, plângându-se de zgomotul produs de patrupede, potrivit portalului local Obiectiv Vocea Brăilei.

Polițiștii locali au dat curs sesizării și s-au deplasat la adresa indicată, unde „au constatat că cele reclamate se confirmă”, motiv pentru care l-au amendat pe proprietarul câinilor cu 300 de lei, somându-l să ia „măsuri pentru menținerea liniștii”.

„Pentru nerespectarea de către deținătorii de câini a obligației de a lua măsuri de prevenire a zgomotelor provocate de câinii pe care îi dețin, conform HCLM Brăila nr. 19/2014, a fost depistat şi sancţionat contravenţional numitul A.N., de 68 ani, din Brăila, cu amendă în valoare de 300 de lei”, a transmis Poliția Locală Brăila.

„În calitate de deținător a doi câini, persoana nu a luat măsuri de prevenire a lătrăturilor și zgomotelor, provocând disconfort locuitorilor din vecinătate”, mai menționează Biroul de Presă al Poliției Locale Brăila.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :