Șase persoane au fost rănite grav miercuri după ce un autocar în care se aflau muncitoare sezoniere românce s-a răsturnat în landul german Saxonia Inferioară, în nord-vestul țării.
Conform poliției germane, în autocar se aflau aproape în exclusivitate românce, care lucrau ca muncitoare sezoniere în agricultură.
Potrivit primelor informații, șase persoane au suferit răni grave, iar 38 au fost rănite ușor.
Accidentul s-a produs în jurul orei locale 10.30, când autocarul în care se aflau aproximativ 50 de persoane a derapat și s-a răsturnat pe o șosea între Bad Essen și Schwagstorf, în apropiere de Bohmte-Leckermühle.
La locul accidentului au fost mobilizate mai multe echipaje de poliție, mașini de pompieri, 17 ambulanțe și două elicoptere. Unul din pasageri a rămas prins sub autocar, fiind necesară intervenția pompierilor pentru a fi descarcerat.
Poliția a închis complet circulația pe șoseaua B 51, urmând să o redeschidă în jurul orei locale 16.00.
În districtul Osnabrück a fost pusă la dispoziție o linie telefonică gratuită, cu numărul 0541/500300, la care se oferă informații, inclusiv în limbile română și polonă, celor care se tem că printre răniți se află și persoane apropiate.