Un argentinian pentru defensiva lui ACS Poli

138

ACS Poli și-a adus un fundaș stânga din Argentina; Maximiliano Fernando Oliva este de miercuri jucătorul timișorenilor cu șanse de a debuta duminică în meciul cu CSMS Poli Iași.

Gruparea de Liga I de pe arena Dan Păltinișanu a bătut palma cu un fundaș în vârstă de 28 de ani pentru a-și acoperă găurile din defensivă. Jucătorul din Argentina joacă pe postul de fundaș stânga și este la cea de-a doua experiență în campionatul românesc după o perioadă petrecută la Dinamo București, în anul 2016.

”Am semnat un angajament până-n vară cu Maxi Oliva, cu opțiune de prelungire a contractului, din vară, pentru încă un sezon”, a anunțat președintele Radu Birlică prin intermediului siteului oficial al violeților.

Cotat la 250.000 de euro de siteurile de specialitate, fostul internațional de tineret argentinian a evoluat de-a lungul carierei sale în țara sa natală pentru River Plate, CA Tigre, Estudiantes, San Martin și în Cipru pentru Aris Limassol.

Leo Grovazu îi mai testează în aceste zile pe atacantul Ciaccherini și fundașul sârb Grulovic. Ambii au evoluat in amicalul de marți cu CS Ghiroda, scor 2-1.

Oliva ar putea debuta în tricoul bănățenilor în penultima rundă a Ligii I, cea programată duminică, pe teren propriu în compania echipei CSMS Politehnica Iași.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.