Directorul de Comunicare şi Strategii al Consiliului Judeţean Arad, Andrei Ando (foto), vindecat de COVID 19, spune că resimte efectele secundare ale tratamentului cu hidroxiclorochină. Ando susţine că, la câteva săptămâni de la vindecare are probleme cu tensiunea arterială, dereglări ale pulsului şi dureri musculare, care pot fi puse pe seama administrăii medicamentului cunoscut generic – Plaquenil.
„După ce am fost tratat cu hidroxiclorochină, la ceva timp după vindecare am observat că am probleme cu tensiunea arterială şi dereglări de puls. Este necesar să se facă un test pentru a se stabili dacă medicamentul a generat probleme de acest gen. De asemenea, am rămas cu unele dureri musculare”, a declarat Andrei Ando, directorul din cadrul Consiliului Judeţean, pentru un post de televiziune, citat de Glasul Aradului.
Mărturia lui Andrei Ando pare să confirme ceea ce se vehicula în legătură cu tratamentul cu substanţa amintită. De altfel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că suspendă testele clinice cu hidroxiclorochină ca tratament pentru COVID-19.
Directorul OMS a precizat că decizia vine după ce o prestigioasă revistă medicală a publicat un studiu care arată că hidroxiclorochina şi derivaţii săi – sunt ineficiente şi chiar periculoase în cazul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS COV 2.
Multumesc mult pentru informatie!
Totusi cum au ajuns unii sa fie cobai? OMS a avertizat clar despre efectele secundare ale acestui medicament. Dar probabil, daca tot ai stocul facut, de ce sa nu il si folosesti.