15.1 C
Timișoara
joi 9 ianuarie 2025

Un apartament dintr-un bloc de 10 etaje a luat foc!

Un incendiu a pornit miercuri seară, 31 iulie, într-un apartament situat la etajul 10 al unui bloc situat pe Aleea F.C. Ripensia. Propietara a fost cea care a alertat pompierii.

Femeia a ieșit a ieșit speriată din locuință. Ceilalți 30 de locatari ai blocului s-au autoevacuat.

Pompierii au intervenit prompt la fața locului cu patru autospeciale de stingere, dar și două ambulanțe SMURD.

Flăcările au cuprins două încăperi din apartamentul în care a pornit incendiul. Focul a fost stins imediat. Nici o persoană nu a fost rănită, incendiul soldându-se numai cu pagube materiale.

Pompierii prezenți la fața locului urmează să stabilească sursa incendiului. Totuși vecinii proprietarei spun că aceasta ar avea probleme psihice.

 

Sursă: https://www.news.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Primăria Timișoara începe campania de colectare a brazilor naturali

Timișoenii care și-au cumpărat brad natural de Crăciun și au nevoie să-l arunce, pot face acest lucru. Primăria Municipiului Timișoara lansează, luni, 13.01.2025, campania de...

Protest pentru Maternitatea Odobescu

Sindicatele Materna-Camera Federativa a Sindicatelor Medicilor din Romania- Cartel Alfa, Sanitas, Promedica și Solidaritatea Sanitara au depus la Primăria Municipiului Timișoara o notificare privind...

Citește și :