1.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

Un actor timișorean, infectat cu COVID, lansează acuzații grave la adresa DSP Timiș!

Actorul Raul Bastean de la Teatrul Național Timișoara lansează acuzații grave la adresa Direcției de Sănătate Publică Timiș. Acesta oferă detalii halucinante ale vieții trăite după ce a fost recent, depistat cu COVID-19. În replică reprezentanții DSP Timiș au spus că vor verifica veridicitatea acuzațiilor. „Verificăm ce s-a întâmplat și când vom afla toate detaliile, vă vom transmite punctul de vedere”, a declarat Cornelia Bubatu, purtător de cuvânt al DSP Timiș.

Iată mesajul tânărului actor timișorean, depistat cu COVID-19

„Hai să lămurim treburile că deja s-au întrecut limitele!
Da, EU am fost depistat POZITIV cu covid-19 in data de 5 august.
Celelalte familii care au intrat în contact cu mine au fost testate iar testul este NEGATIV.

Incompetența şi greşelile nenumărate şi zilnice ale insituțiilor în cauză (DSP, Laborator analize etc) au făcut ca să se trimită rezultate eronate în urma cărora am fost acuzați de miniciună.

Din data de 5 august zilnic trăim într-un stres oribil de mare şi o teroare care nu mai trece. Zilnic certuri telefonice cu DSP, greşeli flagrante (CNP-uri greşite sau incomplete, nume greşite – Băştian Sergiu Paul de ex, apariția şi dispariția din sistem, anchetă întârziată, date false, ambulanțe care nu mai vin sau ajung în miez de noapte şi nici măcar nu te consultă ci te pune să semnezi 3 hârtii şi pleacă ş.a.m.d.).
Aş putea scrie, pe zile, „noutatea” sau, mai bine zis, „surpriza” zilei.
Dar, cireaşa de pe tort a venit azi când, una dintre familiile de contact (care s-a considerat că NU trebuie testată şi NU a fost testată) a fost anunțată la primărie că figurând pe lista celor POZITIVI ! Am tot auzit cazuri de persoane care nici nu au mirosit testul dar…sunt pozitivi! Am zis că nu-i posibil. În mod cert virusul există şi se întâmplă nenororici, n-am negat asta.

Dar când treci prin aşa ceva, e absolut îngrozitor să vezi atâta INCOMPETENȚĂ în serviciile publice. Revoltător, oribil!
ZILNIC (şi nu exagerez!) am sunat la DSP si cei de acolo mă directionau către SAJ iar de acolo către laboratorul de analize. Şi invers, fiecare înapoi către DSP. Audiențe la conducere, anchete, nervi irosiți degeaba.
Încep să cred altceva despre toată nebunia asta atâta timp cât eu care am plătit 300 de lei pt testarea SARS – COV 2, NU am dreptul să primesc rezultatul (fie el negativ sau pozitiv), decãt telefonic. Să-l repet (chiar şi contra cost) nici poveste. Carantină şi gura închisă!!! Eşti infectat!

Oribil! Să mai zic şi de oamenii din jur care fac propagandă cu informații care mai de care mai interesante? Să mai zic şi că acesta e un subiect care trebuie făcut public în comunitate?

Mai bine nu! Mai bine zic de oamenii care ne-au ajutat cu tot ce am avut nevoie, prietenii şi medicii extraordinari care ne oferă toată susținerea lor. Asta contează !

E dovada clară că lucrurile trebuiesc schimbate radical.
Sunt dezgustat şi frustrat! Să vă fie ruşine pentru mizeria pe care ați creat-o! Şi nu am povestit chiar tot că m-aş întinde prea mult, serios!
Şi, sper că ați sesizat că-s băiat de treabă şi nu arunc cu nume aici. Chiar ş’aşa „covidat”.

Sănătate şi… grijă cu virusu’! „

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat de 30 de ani din Timiș s-a aruncat de pe un pod

Un bărbat de 30 de ani s-a sinucis în această seară. S-a întâmplat în jurul orei 19:43. Acesta s-a aruncat de pe un podul...

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Citește și :