Umilit pentru o datorie de 50 de lei: legat în câmp cu chingi şi pălmuit de mai mulţi tineri

151

Întâmplarea s-a petrecut într-un sat din Vâlcea, în noaptea de 30 martie. Iniţial a fost reţinut doar unul dintre agresori, iar apoi, după cercetări, la finele săptămânii, şi restul. Acum, toţi sunt liberi.

Povestea a plecat de la datoria pe care victima, de 19 ani, din Popeşti – Vâlcea, o avea faţă de unul dintre agresorii din Măldăreşti – mai puţin de 50 de lei şi pe care nu mai dădea semne că vrea să o achite. Cei doi s-au întâlnit marţi seara, 30 martie, iar creditorul l-a convins pe datornic să meargă împreună pe islazul comunal, să mai stea la taclale, ca băieţii, fără să-i dea de înţeles ce-i pregătise.

Aici, s-au întâlnit cu încă trei tineri, amici cu creditorul. Cu toţii au sărit pe băiatul din Popeşti, l-au legat cu nişte chingi de un parapet metalic, aşa cum văzuseră ei prin filme că se procedează. Apoi au început să-l pălmuiască peste cap, în bătaie de joc. Ar fi putut să-l bată măr, mai ales că erau patru contra unu, dar scopul lor a fost de a-i da o lecţie pe care s-o ţină minte toată viaţa, de a-l umili, ca să-şi plătească datoriile la timp, susţin surse apropiate anchetatorilor. Acestea mai spun şi că din modul în care au acţionat cei patru tineri se vede clar că întreaga poveste a fost premeditată.

Iniţial, victima nici nu a vrut să depună plângere, dar un amic l-a îndemnat să meargă la Poliţie, ca să nu mai păţească şi alţii ca el. A depus sesizare în data de 31 martie. Poliţiştii l-au reţinut la început doar pe creditor, singurul din grupul de agresori pe care băiatul din Popeşti îl cunoştea. Acesta a fost reţinut pentru instigare la violenţă şi lipsire de libertate. Apoi, în urma cercetărilor, la finele săptămânii, au fost identificaţi şi reţinuţi şi ceilalţi trei amici. Deşi anchetatorii au cerut arestarea lor preventivă, instanţa de judecată a considerat că cei patru agresori nu constituie un pericol social, aşa că i-a lăsat în libertate, sub control judiciar.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.