Umilința care a scandalizat o lume întreagă! Cum a fost batjocorit un copil de colegii de școală

792

Un video emoționant, postat de mama unui copil care povestește cum este agresat și umilit la școală de ceilalți colegi, a provocat în mediul online un val de mesaje de susținere.

Kimberly Jones, mama lui Keaton, a povestit într-o postare pe Facebook că tocmai își luase fiul de la școală, pentru că era prea frică să meargă la prânz, alături de ceilalți colegi.

În video, Keaton a povestit că ceilalți colegi îl numesc urât, fac glume pe seama nasului său și îi repetă mereu că nu are prieteni. Copilul a mai povestit că la masă colegii au turnat lapte pe el, i-au pus șuncă pe haine și au aruncat cu pâine în el.

Care este scopul? De ce găsesc bucurie în a lua oameni nevinovați și a-i umili? Nu este ok!”, a spus Keaton, atunci când mama sa l-a întrebat de ce colegii săi fac asta.

Oamenii diferiți nu ar trebui să fie criticați. Nu este vina lor. Dacă cineva râde de tine pe seama asta, nu lăsa să te deranjeze”, a mai spus Keaton, în semn de încurajare față de alți copii care sunt victime al fenomenului ”bullying”.

Clipul postat de mama lui Keaton, vineri, a adunat peste 18 milioane de vizualizări, iar oamenii impresionați de povestea băiatului au reușit să strângă aproximativ 29.000 de dolari pentru o viitoare educație a acestuia.

Actorii Chris Evans și Mark Hamill se numărau printre celebritățile care i-au trimis mesaje de sprijin lui Keaton.

 sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.