UMF Timişoara a demarat verificările privind teza de doctorat a lui Cristian Buşoi, suspectată de plagiat

435

Comisia de Etică a Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș“ Timișoara (UMFVBT) va verifica suspiciunile de plagiat din teza de doctorat a europarlamentarului Cristian Bușoi, fost şef al PNL Timiş şi candidat (încă) al PNL la Primăria Bucureşti.

În răspunsul trimis conferențiarului universitar dr. Marius Diaconescu, coordonator al Coaliției pentru Universități Curate (proiect al Societății Academice din România) se precizează că ”au început demersurile de soluționare a cererilor formulate, potrivit regulamentelor în vigoare ale UMFVBT”, notează România Curată.

Sesizarea a fost făcută de Marius Diaconescu după ce, pe 5 februarie, în presă a apărut un articol referitor la un posibil plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Cristian Bușoi, intitulată ”Politici de sănătate în programele electorale și de guvernare în perioada de tranziție” susținută în cadrul școlii doctorale a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, avându-l drept coordonator pe prof. univ. dr. Cristian Vlădescu fostul șef al comisiei de sănătate de la Cotroceni, pe vremea lui Traian Băsescu. Vlădescu este în prezent profesor de politici publice de sănătate la UMF „Victor Babeş” Timişoara.

În sesizarea trimisă de Marius Diaconescu Comisiei de Etică a UMFVBT se precizează următoarele:

”Pe lângă suspiciunile de plagiat, aduc în atenția Comisiei de Etică și următoarele chestiuni:
1.) Teza, redactată pe doar 128 de pagini, cu text scris la 1,5 rânduri, întrunește condițiile minime necesare pentru dobândirea titlului de doctor în științe?
2.) Care este contribuția originală a autorului în acest domeniu științific?
3.) Tema cercetată se înscrie în domeniul științific medicină?
4.) Au fost respectate toate procedurile legale la admitere, prezentarea referatelor, rapoartele lunare de activitate etc. până la susținerea publică a tezei?
Vă rog să îmi comunicați numărul de înregistrare a acestei sesizări și, pe măsura desfășurării procedurilor necesare, vă rog să mă informați atât despre măsurile luate de Comisia de Etică, cât și despre decizia acesteia.”

Iată și răspunsul integral al Comisiei de Etică a UMF “Victor Babeș”Timișoara:

”Proces verbal

Încheiat azi, 11.02. 2016, cu ocazia ședintei extraordinare a Comisiei de Etică a UMFT «Victor Babeș» Timișoara, convocată de președintele Comisiei, Prof. Dr. I. Sporea, ca urmare a sesizărilor, adresate prin e-mail, fiecarui membru al Comisiei, de către Conf. univ. Dr. Marius Diaconescu – Societatea Academică din România (SAR) Bucuresti, referitoare la suspiciunile de plagiat în teza de doctorat a d-lui Cristian Silviu Busoi, intitulată „Politici de sănătate
în programele electorale și de guvernare în perioada de tranziție” și sustinută în cadrul Școlii doctorale a UMFTVBTimișoara.

La ședință au participat Prof. univ. Dr. Ioan Sporea, Prof. univ. Dr. Mihaela Simu, Prof. univ. Dr. Alis Dema și Conf. univ. Dr. Gabriela Doros.

Membrii Comisiei formulează urmatorul răspuns pentru Conf. Dr. Dr. Marius Diaconescu – SAR:

  •  membrii comisiei nu s-au autosesizat, întrucât nu au avut cunoștintă de aspectele semnalate până la momentul primirii e-mail-ului;
  •  în baza sesizării primite, Comisia a început demersurile de soluționare a cererilor formulate, potrivit regulamentelor în vigoare ale UMFVBT.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.