Pauza meciului ASU Politehnica – UTA. Profitând de absența forțelor de ordine de la gardul ce desparte Peluza Nord de tribuna a II-a, un grup de ultrași arădeni se reped în zona tribunei. Pe chipul unor oameni de acolo, de sub masa presei, se citește spaima. Unii o iau la fugă, copii se uită îngroziți la părinți. ”E ultimul meci la care mai venim”, îi spune un tată băiatului său.
Până la urmă, nu a fost nimic. Venirea unui grup și mai masiv de la Peluza Sud, precum și intrarea, în sfârșit, în dispozitiv a jandarmeriei i-au determinat pe fanii utiști să se retragă, tot repede, de unde veniseră.
S-au schimbat doar câteva lovituri de pumn și picior, câteva îmbrânceli. Nici măcar un cap în gură.
Sublimul fenomen ultras e pătat de manifestări pentru care toleranța trebuie să fie zero.
Dacă tot se vrea bătaie cu orice preț, atunci măcar să fie ceva frumos: la finalul meciului, câte 50 de fani, aleși pe sprânceană, să coboare pe gazon, fără arme albe, și să se lupte în scandările și aplauzele publicului.
De ce să o facă pe ascuns, în păduri, cum se întâmplă, sau se întâmpla, prin Olanda, Anglia sau Franța?
***
Superbă reprezentația și coregrafia de duminică a fanilor poliști. Peluza Sud, legendara locație a celei care a fost Commando Viola Ultra Curva Sud, devenită acum Druckeria, a arătat ca pe vremuri. Aproape ca acum douăzeci de ani, când Alin Boldura, Napoli Dobrovolschi, Nicu ”Elicopter”, Cristi ”Șefu’ clasei”, Marius Stăniș și ceilalți transformaseră ”Dan Păltinișanu” într-o arenă demnă de Champions League. Păcat că niciodată echipa n-a putut ține pasul cu ei.