Vechile coșuri de fum de la oțelăria Siemens-Martin ce au asigurat funcționarea cuptoarelor de la Oțelu Roșu, timp de aproximativ 60 de ani, au fost demolate în această săptămână printr-o serie de explozii controlate ce au eliberat terenul actualilor proprietari de fostele construcții, un eveniment ce marchiază în realitate închiderea unui capitol al orașului.

Pentru oamenii locurilor, important nu este faptul că s-au demolat aceste coșuri devenite inutile de peste trei decenii după ce topitoriile Siemens-Martin s-au închis, relevant este că fostele oțelării electrice încă mai există chiar dacă nu sunt funcționale și necesită investiții importante pentru o eventuală repunere în funcțiune.

Istoria orașului de pe Valea Bistrei se leagă, într-un mod intrinsec, de focul ce a ars în combinatul metalurgic Oțelu Roșu, tradiția prelucrării fierului având aici rădăcini din cele mai vechi timpuri, primele ateliere inființându-se în anul 1795 și funcționând până în anul 2012 când, după mai multe privatizări nereușite, rușii de la Mechel au falimentat combinatul, magnatul Igor Ziuzin vânzându-și proprietățile soacrei sale pe doar 50 de euro.

Până la urmă, dacă ar fi să privim cu realism industria noastră metalurgică, în comparație cu cea din alte țări, România n-a fost un mare producător nici chiar în vremea sistemului comunist de tristă amintire. Din datele statistice putem vedea cu ușurință că producția autohtonă nu s-a plasat niciodată mai sus de locul 25 într-un top mondial.

Desigur, în acest moment nu mai ocupă nici măcar locurile din trecut dar acest lucru nu se datorează unei așa numite “corupții” sau “hoții” organizate de cineva și în urmă căreia s-a demolat tot ce s-a construit anterior. Industria metalurgică națională a falimentat în principal datorită concurenței internaționale, producția mică în raport cu cererea și lipsa de competitivitate a prețurilor pe plan mondial.

Pentru că economia internațională este una globalizată și comerțul de orice natură este chieia unei evoluții.

Trebuie spus că în trecut au existat mari producători în Statele Unite, Germania, Federația Rusă (fostul URSS), Marea Britanie, producători care la rândul lor au ajuns în declin în cea mai mare parte. Reconfigurarea pieței metalurgice și siderurgice au adus în prim plan alți mari producători: China, Japonia, India. Dintre aceștia remarcându-se China care produce anual aproape două treimi din produsele metalurgice fabricate pe plan mondial, de aproape zece ori mai mult decât produce actualmente Statele Unite și Federația Rusă însumat.

Lumea, istoria și economia mondială merge mai departe, cu sau fără noi.

Sursa: https://www.politicienii.ro/