După retragerea lui Ion Crăciunescu, arbitrajul românesc părea a fi intrat în cea mai cenuşie perioadă a existenţei sale. Pentru că nu s-a întâmplat aşa, “de vină” este Nicolae Grigorescu. A fost, o vreme, singurul “cavaler” de la noi nelipsit de la nici un mare turneu al fotbalului mondial.
Deşi născut la Oraviţa, “Grig” a copilărit într-o localitate din apropiere, Mercina, unde a şi început şcoala. După primele două clase, tatăl său, ofiţer MApN, a fost detaşat la Timişoara, astfel că din 1963 devine timişorean. Urmează Şcoala Generală nr. 16, apoi Liceul C.D. Loga, fiind elev al primei promoţii a clasei speciale de fizică. O clasă din care toţi cei 29 absolvenţi vor reuşi la facultate cu medii peste 8!
Atras de inginerie, optează pentru secţia Utilajul şi Tehnologia Sudării, din cadrul Facultăţii de Mecanică. Facultate în care a fost admis şi pe care o va absolvi fără nici un ajutor din partea “fotbalului”, el nejucând niciodată la Poli. A fost coleg de grupă cu cel care va deveni celebrul caricaturist Popa’S. Peste ani, ca o recunoaştere a aportului său la îmbunătătţirea imaginii instituţiei, Facultatea de Mecanică îi va acorda, în 1999, Diploma de Merit.
Angajat în producţie, este repartizat la Termocentrala de la Crivina (jud. Caraş-Severin), dar va reveni rapid în Timişoara, stabilindu-se pentru mult timp la BJATM (ulterior COMAT). După 15 ani petrecuţi aici, a fostnumit consilier din partea patronatului la AEM Luxten Lighting.
Coleg cu Ilie Balaci în naționala de juniori!
Să ne întoarcem puţin în timp. În 1969 notăm prima legitimare ca jucător de fotbal, la centrul de copii şi juniori al CFR-ului timişorean, echipă pe care, cu trei scurte excepţii, nu o va părăsi timp de 12 ani. Primul antrenor I-a fost Ioan Perian. Un an mai tîrziu, seniorii aflându-se în prima ligă, face pasul spre formaţia de tineret, apărând în trei cazuri şi ca rezervă a echipei mari, la meciuri din Divizia A. În vara lui ’71, feroviarii retrogradează în B, iar “Grig” este promovat de către antrenorul Manolache la seniori. Debutează în eşalonul secund la 16 ani fără o săptămână, într-o partidă susţinută la Făgăraş! Posturile pe care va evolua vor fi cele de mijlocaş sau vârf.
Între 1972 şi 1974 face parte din naţionala de juniori, lot antrenat de Constatin Ardeleanu şi Ion Voinescu, jucând şase meciuri, dintre care unul oficial (cu Cehoslovacia la Plopeni, în preliminariile CE, când a fost schimbat la pauză). Să ne reamintim acea echipă: Cristian (S. Lung) – Gh. Dumitrescu, Cr. Boldici, Agiu, Elisei – Balaci (da, Ilie Balaci), Sabău, Grigorescu – Şurenghin, Grosu, Augustin. Cristian și S. Lung sunt foștii portari ai naționalei, Cr. Boldici e fratele fostului portar craiovean), Sabău e băimăreanul ce va face carieră în echipa lui Mateianu, Grosu e golgeterul Diviziei A 1982, Augustin – vârful dinamovist, iar Balaci e legendarul Ilie Balaci!!
În sezonul 1972-73 înscrie, încă junior fiind, 17 goluri, devenind golgeterul seriei a III-a a Diviziei B, împreună cu orădeanul Lucaci. În 1974 se află la un pas de trece la Poli, ba chiar participă, timp de patru luni, la pregătirile alb-violeţilor. Din motive financiare, va refuza să plece de la CFR. Regretă că nu a evoluat niciodată la echipa-fanion a Timişoarei, dar este conştient că atunci, în ’74, era prea tânăr pentru a prinde echipa.
După două halte la Dinamo şi Electromotor, modeste echipe timişorene din campionatul judeţean, respectiv Divizia C, în 1981 vine momentul despărţirii de CFR. (“Acolo era o adevărată familie. Poate tocmai sărăcia ne-a unit, CFR-ul nefiind vreodată o echipă bogată”, ne-a declarat Grigorescu în urmă cu câțiva ani). Pleacă la cealaltă gară, îmbrăcând tricoul UMT-ului, formaţie de Divizia B, unde îl va avea, ca antrenor şi coleg de echipă, pe Liţă Dumitru. Mai joacă un sezon la divizionara C Constructorul, după care, în 1984, odată cu transferul pe linie profesională, ajunge la BJATM, grupare de judeţ devenită, după Revoluţie, COMAT. Unde a evoluat, în campionatul municipal, și la 45 ani, ca vârf de atac, aproape meci de meci, la o echipă al cărei antrenor şi era!
Circula legenda că a fost un jucător-problemă pentru cei care îl arbitrau. “Am fost un jucător ambiţios, dar nu dur. S-a interpretat greşit o declaraţie a mea, din 1994, după un meci internaţional extraordinar de greu, când am spus că jucătorii italieni sunt foarte greu de arbitrat. Ei tot timpul caută să conteste deciziile arbitrului şi chiar să-i influenţeze pe unii mai slabi de înger. Şi am recunoscut că şi eu încerc să fac acelaşi lucru atunci când sunt jucător”.
Asistent de top
Cât despre arbitraj, a absolvit şcoala de arbitri în 1979, dar va începe să arbitreze doar peste doi ani. Va parcurge toate treptele, până când, în 1990, vine momentul promovării în lotul A. (De fapt, debutase la un meci de primă divizie încă din 1988). Delegat mai tot timpul la linie (are în palmares un singur joc la centru în D1, Steaua – Brăila 6-0 în 1990), se impune rapid, devenind cel mai bun arbitru de linie din ţară. De aceea, atunci când FIFA a hotărât separarea centralilor de tuşieri (asta se întâmpla în 1992, dar hotărârea va intra în vigoare de la 1 ianuarie 1993), “Grig” a ales linia.
Debutează la un meci internaţional în 1992, la partida Grecia – Islanda 3-0, în preliminariile CE de tineret, central fiind Moroianu, coleg la linie, Ologeanu, iar rezervă, Huzu. În 1994 primeşte ecusonul FIFA. Vremea marilor satisfacţii se apropie.
În 1995, alături de Crăciunescu (la centru), Constantinescu (la linie) şi Porumboiu (rezervă), este delegat la finala Ligii Campionilor, Ajax – Milan 1-0.
Doi ani mai târziu arbitrează, până în faza sferturilor, la Mondialele de tineret under 20, din Malaysia.
Pentru ca momentul suprem să vină în ’98, când a condus cinci jocuri la Mondialul francez, printre care sfertul Franţa – Italia, decis la penalty-uri, şi celebrul meci “politic” Iran – SUA, înaintea căruia n-a dormit două nopţi (din fericire, pe teren n-au fost probleme).
În vara anului 2000 a urmat Campionatul European. A fost, astfel, ultimul arbitru român delegat la un turneu final mondial sau european până în acest an, când, la Euro 2016, centralul Hațegan a avut oi brigadă integral românească.
Interesant este că, înaintea lui, ultimul arbitru român la un astfel de turneu a fost tot un timişorean, Ioan Igna, acesta precedându-l, de fiecare dată, cu 12 ani!
Gentlemanul Zinedine Zidane
Cele mai grele partide oficiate de ”Grig” au fost Casino Salzburg – Milan în ’94, în Liga Campionilor, şi Turcia – Elveţia, în preliminariile CE ’96, iar cei mai dificili jucători i s-au părut Stoicikov, Lăcătuş şi Ad. Matei (stoperul trecut pe la Dinamo și Steaua). Despre Roberto Baggio, Paolo Maldini şi Zidane îşi aminteşte ca despre nişte gentlemani. (Deși francezul va avea parte de acea finală cu eliminare, cap în pieptul lui Materazzi, în finala CM 2006).
Palmaresul său numără în jur de 80 meciuri internaţionale, 300 meciuri de Divizia A şi cinci finale de Cupa României (dintre care trei consecutive). De şapte ori a fost declarat cel mai bun arbitru asistent din România.
“Arbitrul Grigorescu l-a estompat pe jucătorul Grigorescu”, recunoaşte chiar “inculpatul”. Îl întrebăm ce calităţi şi ce defecte are. “Imparţialitatea, independenţa, concentrarea. Cât despre defecte, îi las pe alţii şi pe altele să le găsească”.
După retragerea din arbitraj, a fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, activând, ani și șir, în conducerea arbitrajului românesc. A fost, de asemenea, observator internațional, iar acum e șeful comisiei de arbitri din cadrul AJF Timiș.
Nicolae Grigorescu
Data şi locul naşterii: 24 august 1955, Oraviţa
Studii: Şc. Gen. Nr. 16 Timişoara, Liceul C.D. Loga Timişoara, Facultatea de Mecanică Timişoara
Activitatea profesională: Termocentrala de la Crivina (1980-1981), UMT (1981-1983), Trustul de Construcţii Timişoara (1983-1984), BJATM (COMAT) (1984-1999), AEM Luxten Lighting Timişoara (din 1999)
Activitatea de jucător: CFR Timişoara (1969-1977, 1978-1981), Dinamo Timişoara (1977), Electromotor Timişoara (1978), UMT (1981-1983), Constructorul Timişoara (1983-1984), COMAT Timişoara (1984-2000)
Activitatea de arbitru: eşaloane inferioare (1981-1984), Divizia C (1984-1986), Divizia B (1986-1988), Divizia A (1988-2000), internaţional (1992-2000), ecuson FIFA (1994-2000)