Ultima săptămână de înscriere la Social Impact Award, competiție cu premii de 5000 de euro, pentru idei de afaceri sociale

48

Tinerii care își doresc să schimbe problemele sociale curente într-un mod inovativ sunt așteptați să aplice până pe 27 mai la Social Impact Award România, o competiție internațională care susține tinerii profesioniști, studenții și elevii care vor să devină antreprenori sociali. Participanților li s-a pregătit un program educațional complex, suport financiar și conectare cu mentori experimentați, astfel încât ideile lor să se transforme în proiecte concrete.

Social Impact Award reprezintă o oportunitate de implicare și creștere pentru tineri între 14 și 30 de ani. Formularul de înscriere, deschis până pe 27 mai, este primul pas către o experiență de învățare completă. Pentru tinerii care au o idee de proiect, formularul de înscriere ajută la structurarea informațiilor pe trei direcții cheie: impact social, inovație și fezabilitate.

După primirea aplicațiilor, juriul format din experți în antreprenoriat social va selecta 15 echipe care vor intra într-o etapă de dezvoltare și incubare a ideilor pe o durată de aproximativ 3 luni, între iunie și septembrie. Cu susținerea a peste 30 de antreprenori, cele 15 echipe vor beneficia gratuit de mentorat, conversații cu experți, webinarii de business și conectarea la o comunitate națională și internațională de tineri cu inițiativă.

Pe 1 octombrie, juriul va acorda 3 premii de 1500 de euro pentru cele mai bune 3 echipe, la care se adaugă premiul de popularitate în valoare de 500 de euro, desemnat prin votul comunității. De asemenea, câștigătorii vor primi burse de participare la Social Impact Award International Summit, care va avea loc la sfârșitul lunii noiembrie în Praga.
Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul Social Impact Award.

„Căutăm soluții la provocările pe care Pandemia de Covid-19 de la aduce, soluții la problemele sociale sau de mediu pentru a le susține, ca în fiecare an, cu suport financiar și o comunitate internațională de tineri antreprenori din Africa de Sud până în Austria sau Georgia.” Ciprian Stănescu, co-fondator Social Innovation Solutions.

Pe lângă faptul că este o experiență de învățare complexă adresată tinerilor la început de drum cu ideile lor, SIA este și o rampă de lansare pentru concepte inedite și, mai ales, pentru tinerii motivați să producă o schimbare în bine în comunitățile din care fac parte.
Printre partenerii Social Impact Award de anul acesta se numără Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Asociația Studenților Economiști din România (ASER), Centrul de antreprenoriat UPBizz din cadrul Universității Politehnica din București, Universitatea București, AIESEC România și mulți alții.

Despre organizatori și parteneri

În România, proiectul se află la cea de-a noua ediție și este organizat de către Social Innovation Solutions, cu sprijinul ERSTE Foundation și Enel România. Social Innovation Solutions este o organizație ce oferă consultanță și suport pentru ONG-uri și corporații în impact social și inovație și programe educaționale sau competiții de business pentru tineri și profesori ca Social Impact Award, Future Makers sau Skills for the New World. SIS dezvoltă și platforme de conversații ca Future Summit, cea mai mare conferință dedicată viitorului sau live-urile zilnice Future Talks.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.