Sfârșitul verii aduce cu sine o ascuțire a luptei politice, pe care Parlamentul dominat de social-democrați o tot poartă cu Guvernul liberal minoritar. În acest context, Partidul Social-Democrat a inițiat o moțiune de cenzură la adresa Cabinetului Ludovic Orban, pe care acesta din urmă s-a grăbit să o conteste la Curtea Constituțională. În esență, Guvernul condus de dl Orban pretinde că o moțiune de cenzură nu poate fi inițiată și, prin urmare, nici adoptată în cursul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, ci numai în timpul unei sesiuni ordinare. Ce va face Curtea noastră Constituțională cu sesizarea ce i-a fost adresată de Guvern? Văzând mai multe dispoziții cuprinse în Legea fundamentală a României, instanța de contencios constituțional s-ar putea să pronunțe una din următoarele trei soluții:

a) să respingă această sesizare ca inadmisibilă, observând că aceasta nu se încadrează în niciuna din ipotezele enumerate sub dispozițiile art. 146 din Constituție și, respectiv, sub cele ale art. 11 alin. (1) din Legea cu nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale;

b) să respingă această sesizare ca neîntemeiată, observând că, prin inițierea unei moțiuni de cenzură, chiar în timpul unei sesiuni extraordinare, Parlamentul nu a încălcat competența vreunei alte autorități publice de rang constituțional și, până la urmă, nu a stânjenit exercițiul normal al prerogativelor guvernamentale;

c) să admită această sesizare, consecință a interpretării normelor constituționale chemate să reglementeze instituția moțiunii de cenzură, în sensul că o astfel de moțiune nu poate fi inițiată și, prin urmare, nici adoptată decât numai în cursul unei sesiuni ordinare a Parlamentului, nu însă și în timpul unei sesiuni extraordinare.

Voi analiza succint fiecare din cele trei posibile soluții.

a) O primă eventuală soluție ar putea fi aceea a respingerii ca inadmisibilă a sesizării având ca obiect pretenția că inițierea unei moțiuni de cenzură în cursul unei sesiuni parlamentare extraordinare este neconstituțională. O asemenea soluție ar putea fi motivată prin raportare la împrejurarea că nici art. 146 din Constituția României și nici art. 11 alin. (1) din Legea cu nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale nu reglementează nicio ipoteză care să permită acestei instanțe să se pronunțe asupra constituționalității inițierii unei moțiuni de cenzură și, cu atât mai puțin, în relație cu momentul și circumstanțele în care o astfel de moțiune este inițiată: într-o sesiune extraordinară a Parlamentului. În plus, inițierea unei moțiuni de cenzură de către Parlament nu îl poate aduce pe acesta într-un conflict juridic de natură constituțională cu Guvernul, fie și numai pentru că un astfel de gest (inițierea unei astfel de moțiuni) nu duce la încălcarea sferei de competență a Guvernului și nici nu îl împiedică pe acesta să-și exercite funcțiile atribuite lui prin art. 15 din actualul Cod administrativ, instituit prin OUG nr. 57/2019. Inițierea unei moțiuni de cenzură nu implică un fapt juridic ilicit, definit ca atare prin norme ale dreptului constituțional și care să se fi consumat. Inițierea unei asemenea moțiuni nu face altceva decât să pună în mișcare procedura — mult mai amplă — de angajare a răspunderii politice a Guvernului, care devine fapt împlinit numai dacă Parlamentul adoptă moțiunea inițiată, cu votul majorității membrilor celor două Camere ale sale.

b) O a doua eventuală soluție ar putea fi aceea a respingerii ca neîntemeiată a sesizării având ca obiect pretenția că inițierea unei moțiuni de cenzură în cursul unei sesiuni parlamentare extraordinare este neconstituțională. O asemenea soluție s-ar putea baza pe faptul că art. 113 alin. (1) din Constituția României stabilește faptul că cele două Camere ale Parlamentului „în ședință comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului, prin adoptarea unei moțiuni de cenzură”, iar alin. (4) al aceluiași text anterior evocat nu distinge între ipoteza sesiunii ordinare și cea a sesiunii extraordinare, dispoziția constituțională stabilind doar că „dacă moțiunea de cenzură a fost respinsă, deputații şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniția, în aceeaşi sesiune (s.m.), o nouă moțiune de cenzură (…)”. În sfârșit, un alt argument ar mai putea fi și acela că dacă un Guvern poate primi votul de încredere al Parlamentului într-o sesiune extraordinară (și s-a mai întâmplat acest lucru în ultimii 30 de ani), pentru identitate de rațiune, și retragerea acestei încrederi ar trebui să fie posibilă și într-o astfel de sesiune extraordinară. Pe scurt: ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet.

c) În sfârșit, o a treia eventuală soluție ar putea fi aceea a admiterii sesizării, urmare a interpretării normelor constituționale chemate să reglementeze instituția moțiunii de cenzură, în sensul că alin. (4) al art. 113 din Constituție se referă la sesiunea parlamentară ordinară, nu și la cea extraordinară. Puțin probabilă o asemenea soluție, pentru a cărei motivare instanța noastră de contencios constituțional ar trebui să facă un adevărat exercițiu de echilibristică logico-juridică. Art. 66 alin. (1) și (2) din Constituție face vorbire despre faptul că Parlamentul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an (prima cuprinsă între lunile februarie și iunie și a doua, între lunile septembrie și decembrie). În rest, cele două Camere ale Parlamentului se pot întruni în sesiuni extraordinare, ori de câte ori un atare comportament este impus de situația în care se găsește Statul Român ori sistemul său instituțional, fără ca Legea noastră fundamentală să stabilească faptul că, în cursul unor asemenea sesiuni, Legislativul nu ar putea exercita exact aceleași prerogative pe care le poate exercita în timpul sesiunilor ordinare, respectiv să legifereze, să numească în funcții sau demnități publice, să învestească un Guvern sau să controleze activitatea Executivului, inclusiv prin adoptarea unei moțiuni de cenzură la adresa unui Guvern anterior învestit.