UE oferă 5,5 milioane euro crescătorilor de vaci de lapte! Dar numai celor mici, cei mari nu primesc nimic!

398

Crescătorii de vaci de lapte din Timiș au posibilitatea de a primi un ajutor financiar excepțional de la Uniunea Europeană, dacă își vor depune cererile la centrele locale APIA din Timiș și din Timișoara, până la data de 2 mai, iar plățile se vor face până în 30 iunie 2017.

Dacă ai mai mult de 9 capete nu primești nimic!

Florin Faur, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Timiș, a explicat că, în data de 12 aprilie 2017, a fost publicată în Monitorul Oficial al României hotărârea privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat UE al Comisiei Europene din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor.

articol 2 gigi florin faurNew Image„Ajutorul financiar se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice, persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi intreprinderi familiale care îndeplinesc anumite condiţii”, a explicat Faur. Astfel, fermierii trebuie să deţină un efectiv de vaci de lapte de minim 3 şi maxim 9 capete, pe beneficiar, identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data depunerii cererii. Au livrat sau vândut direct minim 4 tone de lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016. Trebuie să deţină Registrul Individual al Exploataţiei cu cod ANSVSA. Produc şi livrează sau vând direct lapte la data depunerii cererii. „Producătorii de lapte care dețin un efectiv de vaci de lapte mai mic de 3 capete sau mai mare de 9 capete nu beneficiază de prevederile prezentei hotărâri”, spune Faur.

Ce trebuie făcut?

Cererile pentru această schemă de ajutoare de adaptare excepţională destinată producătorilor de lapte se depun la Centrele APIA din Timiș până la data de 2 mai inclusiv, însoţite de următoarele documente (care se prezintă şi în original): copie carte de identitate a solicitantului persoană fizică; copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în cazul persoanelor juridice; copie de pe paşaportul fiecărei vaci de lapte existente în exploataţie la data depunerii cererii; copie de pe prima şi ultima pagină din RIE, din care să rezulte numărul de vaci existente în exploataţie la data depunerii cererii; extras din RNE care atestă numărul de vaci de lapte identificate şi înregistrare la data depunerii cererii, detaliat pe crotalii. După caz vor fi prezentate copii de pe facturi sau de pe fila din carnetul de comercializare sau copie de pe avizul de însoţire a mărfii sau de pe dispoziţia de încasare pentru producătorii care efectuează vânzarea laptelui prin automate de lapte, prin care să se ateste livrarea sau vânzarea directă a minim 4 tone de lapte în perioada 1 aprilie 2015-31 martie 2016.

Crescătorii de animale vor trebui să mai prezinte, în funcție de situație, copie de pe cel puţin un contract cu un prim-cumpărător, încheiat pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii cererii, însoţită de copii de pe cel puţin o factură sau cel puţin o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, datată în anul 2017;  copie de pe filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, pentru vânzarea direct datată în anul 2017; copie de pe cel puţin un aviz de însoţire a mărfii şi de pe cel puţin o dispoziţie de încasare a valorii, documente fiscale aferente laptelui comercializat în anul 2017; copie de pe cel puţin o factură de vânzare directă a laptelui în anul 2017 și dovadă cont bancar activ bancar sau la trezorerie.

Suma  alocată pentru acest tip de ajutor excepțional este de 24.284.644,98 lei, echivalent a 5.448.041,5 euro, care se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Amintim că plățile pentru ajutoarele de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor se efectuează până la data de 30 iunie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.