Ucraina e o ţară foarte întinsă din Europa Orientală care se mai ţine încă pentru o vreme în câteva pioneze. Şi are un preşedinte artist de comedie, dublat de puternice mişcări naziste reziduale sau recesive din cel de-Al Doilea Război Mondial. Totul a început în 2013–2014, „maidanul”, când preşedintele prorus Viktor Ianukovici a fost demis în cursul unei lovituri de stat, ca urmare a unei revoluţii colorate, portocalii, sprijinită de neoconservatorii americani, de vicepreşedintele de atunci, Joe Biden, de subsecretarul de stat Victoria Nuland, soţia unui celebru ideolog neoconservator, Robert Kagan. După paranteza de patru ani Donald Trump, Joe Biden şi Victoria Nuland s-au întors la manete. Împreună cu mulţi alţii din fostele mandate Obama-Bide: Antony Blinken la Departamentul de Stat, William Burns la CIA etc.

Republica Moldova e o străveche regiune românească aflată sub ocupaţie rusă ţaristă de la 1812 la 1918 şi sub ocupaţie sovietică (rusă) de la 1940 la 1989. Odată cu alegerea Maiei Sandu preşedinte, Republica Moldova a devenit un condominiu ruso-europeano (german)-globalist, din care România, parte interesată de drept, a fost exclusă. Încă o „reuşită” a politicii externe inexistente a lui Klaus Iohannis! Deşi facem mare caz de parteneriatele şi apartenenţele noastre (UE, NATO), partenerii noştri „strategici” nu numai că nu ne sprijină în realizarea obiectivelor noastre istorice, dar ne şi exclud de la masa discuţiilor fără prea mari bătăi de cap. Când vor putea, vor face acelaşi lucru cu România însăşi. Dacă nu au şi făcut-o deja.

Transnistria e o parte a Republicii Moldova, o regiune românească situată între Republica Moldova şi Ucraina, la care se adaugă o parte din Tighina, ocupată din 1990 de armata rusă, care refuză să plece. Transnistria sau Republica Moldovenească Nistreană s-a autoproclamat independentă la 2 septembrie 1990. Azi, aşa-zisa Republică Transnistria e recunoscută doar de Abhazia, Nagorno-Karabah şi Osetia de Sud, cu statute asemănătoare. În Transnistria locuiesc aproape 500.000 de suflete. În 1989, conform recensământului, în aşa-zisa republică locuiau 39,9% români, 28,3% ucraineni, 25,4% ruşi şi 1,9% bulgari.

Vladimir Putin e dictatorul Rusiei, cu mandate fără număr, gratulat ca „ţar” fără să fie de origine nobilă (principe, duce) şi cu atât mai puţin vreun Romanov, ci doar un fost ofiţer KGB în fosta RDG. Pentru cei mai serioşi observatori, nu e deloc clar cine conduce Rusia: doar Vladimir Putin sau armata (cu puternicul ei serviciu secret), împreună cu noul KGB (FSB etc.) şi oligarhii multimiliardari ? E limpede că Rusia e o oligarhie cu aparenţe democratice. Puterea colosală pe care i-o atribuie propaganda occidentală lui Vladimir Putin, necontestata în interiorul Rusiei, poate fi şi ea doar un basm de speriat copiii.

Ca să înţelegem cât de simplistă şi de abruptă este politica Rusiei în Republica Moldova şi în Transnistria e suficient să observăm cât de cinică şi perfidă, „diplomatică” este politica Rusiei în Donbas (Doneţk şi Lugansk). Din 2014 încoace, Donbasul nu mai aparţine de facto Ucrainei, nu a fost însă nici ataşat Rusiei şi nu este nici o republică independentă. Interesul Rusiei e servit. Probează astfel politica intervenţionistă, agresivă a SUA în Ucraina, dovedeşte incapacitatea cronică, structurală a Ucrainei de a-şi controla întreg teritoriul şi toată populaţia. Populaţia rusofonă din Donbas e folosită, împreună cu teritoriul pe care-l locuieşte, ca un cordon de protecţie militar pentru Rusia. Practic, Rusia nu se mai învecinează cu Ucraina, ci cu cele două republici autoproclamate independente. Crimeea anexată are în acest context o soartă mult mai bună, pentru că Rusia trebuie să-şi asume faţă de ea toate obligaţiile, nu doar să-şi slujească interesul militar.
Ce se întâmplă în Republica Moldova? După multiplele tentative ale României de a-şi ajuta conaţionalii de dincolo de Prut, fără a lucra însă la obiectivul major de a reunifica această regiune cu ţara, pe modelul Germaniei — Republica Moldova e cea mai săracă regiune din Europa, iar zisa republică e doar o afacere pentru nişte baroni locali cunoscuţi de toată lumea —, după numeroase implicări ale SUA, ale europenilor (Germania), ale globaliştilor, politicianul rusofon ridicol Igor Dodon a fost îndepărtat de la preşedinţie şi înlocuit cu mult mai prezentabila „europeistă” (nu româncă!) Maia Sandu. Dar, după alegeri, rusofonii vor reveni masiv în Parlament.

În timpul mandatului neintervenţionistului Donald Trump, SUA pare să fi fost scoasă din joc în Republica Moldova şi a fost instalat condominiul ruso-europeano (german)-globalist. Aliaţii noştri europeni, în frunte cu Germania, dar şi partenerii noştri strategici americani nu ar fi trebuit să ne sprijine în proiectul nostru de reunificare a ţării? Sau interesul lor de a avea un picior pus într-o regiune apropiată de Rusia a prevalat?
Transnistria nu e decât un depozit de arme şi de material militar (20.000 t?) — uniforme de vară şi de iarnă pentru zeci-sute de mii de soldaţi, facilităţi de hrănire a trupelor etc. — şi un culoar militar înspre sudul Europei în caz de război. Ca şi Koenigsbergul/Kaliningrad, enclavă între Polonia şi Lituania, la nord. Ruşii ne fac adesea cu ochiul că suntem cu toţii ortodocşi. E adevărat, dar ortodoxia rusă pare să fie diferită de ortodoxia română. Ortodoxia rusă e mult mai pragmatică, imperială, militarizată…

Şi în ceea ce-l priveşte pe marele lider de la Răsărit, Vladimir Putin, persistă multe semne de întrebare, au rămas destule lucruri neclarificate. A fost sau nu amestecat Vladimir Putin în asasinarea Annei Politkovskaia şi a lui Boris Nemţov, adversar politic de luat în considerare, fost ministru, spre deosebire de irelevantul Alexei Navalnîi? Şi, în ultimii 20 de ani de când e Putin la putere, au mai fost şi alte asasinate politice rămase neclarificate. Dacă implicarea directă a lui Vladimir Putin nu a fost niciodată dovedită, nici suspiciunea nu a fost definitiv înlăturată. Nu ştim în ce măsură avem de-a face cu propagandă occidentală violentă sau cu violenţă politică de tip asiatic. Faptul că Vladimir Putin ar avea, după unele zvonuri, rădăcini româneşti de pe vremea lui Dimitrie Cantemir nu prea interesează, pentru că preşedintele rus practică o politică ofensiv-imperială, mai ales în Moldova şi în Transnistria. În schimb, trebuie recunoscut faptul că în ultimii ani Vladimir Putin şi-a câştigat simpatie pentru poziţia sa şi a Rusiei de refuz la globalismul-buldozer, la Marea Resetare, şi pentru susţinerea unui naţionalism decent (etichetat de adversari drept „iliberalism”).

Transnistria e sprijinită politic, militar, economic şi financiar de Rusia. Armata rusă continuă să staţioneze pe o parte din teritoriul Republicii Moldova. Pentru români, Vladimir Putin seamănă inevitabil cu Transnistria, cu fostul „preşedinte” Igor Smirnov, care a avut şi el nu mai puţin de patru mandate de „preşedinte” în Republica Moldovenească Nistreană. Rusia nu e numai cea mai întinsă ţară din lume, dar mai are nevoie, expansionist, de Transnistria la sud şi de Kaliningrad (Koenigsberg, oraşul lui Immanuel Kant) la nord. Cele două regiuni militarizate sunt enclavate în teritorii străine.

Dar, dacă e să spunem lucrurilor pe nume, situaţia complexă, de stat nefuncţional a Republicii Moldova (Basarabia românească — 2,7 milioane de locuitori) nu e în primul rând astfel din vina marilor puteri (Rusia, Germania, SUA), ci este rezultatul mizeriei şi nemerniciei clasei conducătoare (politicieni, servicii, presă) de la Bucureşti. Într-un scurt articol foarte pregnant, titrat în limba română, Anatoly Karlin (n. 1988, urmaş al unor ruşi albi, cu studii economice şi politice la Berkeley, California) atrăgea atenţia anul trecut asupra narcozei servită românilor de propiii lor politicieni despre apartenenţa Basarabiei. Conform datelor din surse româneşti pe care le prezintă pe o hartă a României, peste 70% dintre români cred că „Basarabia e România” (titlul articolului e cunoscutul slogan). În Bucureşti şi în judeţul Ilfov, cifra e chiar de 91,1%:
„Când am fost în România, liberalii de acolo mi-au spus că numai nişte zăpăciţi marginali sprijină reunificarea cu Moldova. Dar, evident, se înşelau. E vorba mai degrabă de 70 % din populaţie, după cum ne arată harta. Cred că Moldova e un caz interesant de comparaţie cu situaţia Ucraina-Belarus. În timp ce ucrainenii sunt mai ales nişte ruşi polonizaţi iar bieloruşii nişte ruşi lituanizaţi, moldovenii pot fi văzuţi ca nişte români rusificaţi. După cum înţeleg eu lucrurile, opiniile în privinţa unirii fie cu România, fie cu Rusia s-ar împărţi aproximativ 50/50 (deşi cele pentru România ar domina). Transnistria este, desigur, prorusă la nivelul la care e Crimeea, chiar dacă e vorba, de fapt, de o etnicitate „sovietică” în părţi comparabile ruse, ucrainene şi moldoveneşti.

Cred că orice persoană rezonabilă va fi de acord — chiar şi moldovenii — că ţara lor e una falsă, de care trebuie să scape — de multă vreme eu pretind că ar trebui făcut un târg în care Rusia ia Transnistria şi România ia Basarabia istorică. (Într-o lume ideală, Ungaria ar lua şi ea atunci Transilvania, dar, din nefericire, demografia n-o mai ajută.)
Asta e grăitor şi pentru felul în care liberalii se înşală adesea şi n-au nici o legătură cu propriul lor popor. Mi-au spus, printre altele, şi că numai 10% dintre români îl apreciază pe Ceauşescu. Şi totuşi, comentatorii mei avizaţi m-au corectat, arătându-mi că este vorba de mai bine de 50%. O dovadă în plus că e corect clişeul după care elitele liberale au adesea idei foarte vagi despre ţările în care trăiesc” (Anatoly Karlin — „Basarabia e România”, unz.com, 13.08.2020).
După cum se poate observa cu uşurinţă, tânărul ruso-american e mai limpede la minte şi mai patriot decât toţi politicienii români incompetenţi şi corupţi care s-au succedat de 30 de ani în Parlament, în guvern sau la preşedinţie.