Ucigașul polițistului are un cazier cu zeci de tâlhării și un omor din culpă. A fost eliberat condiționat de trei ori

32598

Ionel Marcel Lepa, bărbatul urmărit internațional pentru tâlhărie care a ucis duminică un polițist în misiune în Timiș, are 47 de ani şi a absolvit liceul. Este necăsătorit şi nu a avut niciodată un loc de muncă, dar până în 1990, când avea 19 ani, acesta avea deja 23 de furturi la activ. De asemenea, Lepa are la activ un omor din culpă, a fost eliberat condiționat de trei ori și a evadat o dată, iar la ultima tâlhărie a tăiat cu briceagul un tânăr, relatează Libertatea.

Potrivit sursei citate, la începutul anilor ‘90, Lepa avea doar 19 ani şi 23 de furturi la activ, toate săvârşite noaptea, în timp ce avea cagula trasă pe faţă sau era în grup organizat. În plus, el fusese prins în timp ce era băut la volan şi a primit o condamnare de 4 ani de închisoare pentru omor din culpă.
Arestat în decembrie 1990, Lepa a beneficiat de prima sa eliberare condiţionată în 1993. Dar, la scurt timp, a fost prins în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat.
În 1995, Judecătoria Caransebeş l-a condamnat la 3 ani şi 3 luni de închisoare pentru alte 24 de infracţiuni de furt calificat.
Este arestat în noiembrie 1996, iar în timpul executării pedepsei primeşte o condamnare de încă 3 ani pentru tâlhărie. Dar pedeapsa i se contopeşte cu cea veche, iar Lepa este eliberat condiţionat din nou, în aprilie 1998. Două luni mai târziu e din nou arestat. La 6 octombrie 1999, Tribunalul Timiş îl condamnă la 12 ani şi 6 luni de închisoare. Trei săptămâni mai târziu, Lepa evadează.
A fost prins şi reîncarcerat abia după un an, la 13 noiembrie 2000. Tribunalul Militar Bucureşti l-a condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare, reţinând circumstanţe agravante: evadare prin folosirea violenţei sau de către mai multe persoane împreună.
Tribunalul Alba Iulia face în 2005 socoteala tuturor pedepselor primite de Lepa şi decide că acesta trebuie să rămână în penitenciar 16 ani. Dar după executarea a 3/4 din pedeapsă, adică după 12 ani, în 2012, Lepa obţine, din nou, eliberarea condiţionată şi iese de pe poarta Penitenciarului Aiud.
În 2014, el a recidivat să spargă o casă. Fiul proprietarului a încercat să îl oprească cu o mătură. Văzându-l, Lepa a sărit la el cu briceagul și i-a tăiat brațul stâng, deși, potrivit proprietarului citat de Libertatea, tâlharul ar fi țintit pieptul. Lepa a scăpat atunci, însă poliția l-a prins în aceeași noapte.
Trimis în judecată în mai 2016, Lepa a fost condamnat în octombrie 2017 de Judecătoria Lugoj la 4 ani şi 8 luni de închisoare, pentru tentativă de tâlhărie. În plus, observând că fapta a fost săvârşită în termenul de încercare al eliberării condiţionate din 2012, instanţa a adăugat la pedeapsă cei 4 ani (1.486 de zile) de închisoare rămaşi neexecutaţi.
Lepa a atacat decizia și ulterior a dispărut, până când a fost depistat duminică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.